Elev din Arad, BĂTUT cu bestialitate de doi colegi. Victima are nevoie de 15 zile de îngrijiri medicale / Procurorii cer arestarea agresorilor

Publicat: 27 03. 2024, 16:59
Foto caracter ilustrativ- Foto: Profimedia images

Procurorii din Arad cer, miercuri, arestarea preventivă a celor doi adolescenţi implicaţi într-un scandal alături de alţi colegi de la acelaşi liceu.

Victima a fost lovită cu pumnii şi picioarele şi necesită 10-15 zile de îngrijiri medicale.

„La data de 27.03.2024, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a înaintat către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Arad o propunere de arestare preventivă pentru o durată de 30 de zile cu privire la doi inculpaţi minori M.R.Ş şi M.D.N., în vârstă de 16 ani respectiv 17 ani, ambii cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, anunţă, miercuri, procurorii Aprchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

Elevii bătăuși au fost reținuți

Procurorii precizeză că, marţi dimineaţă, în jurul orei 08:17, în zona Boul Roşu din mun. Arad, cei doi inculpaţi minori au lovit cu pumnii şi ulterior cu picioarele în zona feţei şi în zona corpului un coleg, agresiune ce a generat leziuni traumatice cuantificate prin 10-15 zile de îngrijiri medicale.

„În ambele dosare penale cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale”, au mai precizat procurorii, conform News.ro.

Cei doi adolescenţi au fost anterior reţinuţi de poliţişti.