Elevii au protestat în Piața Victoriei în prima zi de școală. Ce nemulțumiri au aceștia | GALERIE FOTO

Publicat: 13 09. 2021, 16:50

Zeci de elevi au participat luni, în Piața Victoriei, la un protest desfășurat cu ocazia începerii noului an școlar.

Aceștia au o serie de doleanțe, printre care se numără alocarea de bani pentru reparații capitale în școli, generalizarea programului „Masa caldă”, organizarea de ore remediale și consiliere școlară pentru elevi, informează site-ul agenției Agerpres.

Protestul a fost organizat de Asociația Elevilor din București și Ilfov.

Care sunt revendicările elevilor

Principalele cerințe ale elevilor sunt:

  • finanţare complementară pentru reparaţii capitale în şcoli;
  • „Masa caldă” în toate şcolile din România;
  • ore remediale pentru toţi elevii: clasele primare, gimnaziu şi liceu;
  • consiliere şcolară accesibilă tuturor elevilor şi finanţată adecvat;
  • burse şcolare diferenţiate pe categorii şi legate de salariul minim;
  • transport gratuit judeţean pentru elevi;
  • planuri cadru noi şi materiale educaţionale pentru elevii din 2021, nu cei din 2009.

Elevii prezenți la protest au purtat bannere cu mesaje precum „Ore remediale, reparaţii capitale, masă caldă”, „România needucată”, „Vrem burse mărite„.

Un tânăr cu portavoce a scandat critici la adresa sistemului de învăţământ, iar nemulţumirile sale au fost repetate de către elevii prezenţi la protest.

„Vă bateţi joc de educaţie! Legea nu e opţională! Aţi îngropat educaţia! Educaţia este un drept, nu un privilegiu! Viitorul nostru contează! Educaţia este o investiţie, nu un cost! Suntem o generaţie de sacrificiu! Ministerul să ne vadă, facem orele în stradă!”, au scandat elevii.

Prin intermediul unui comunicat de presă, asociațiile elevilor din Constanta, Bacău, București și Ilfoc, Maramureș, Mureș și Vâlcea i-au îndemnat duminică pe elevi să iasă la protest.

„În contextul începerii anului şcolar 2021-2022, precum şi al observării scăderii constante a calităţii actului educaţional, creşterii ratei abandonului şcolar de la an la an, creşterii numărului de elevi absolvenţi ai clasei a VIII-a care nu se prezintă la Evaluarea Naţională şi creşterii numărului de elevi absolvenţi ai claselor a XII-a şi a XIII-a care nu susţin examenul de Bacalaureat, asociaţiile de elevi vor organiza un protest în prima zi de şcoală, luni, 13 septembrie, începând cu ora 13,00, în Piaţa Victoriei”, se arată în comunicat.