Elon Musk a postat prima imagine de la Halloween. În timp ce era așteptat în România, miliardarul a petrecut alături de mama lui

Publicat: 01 11. 2022, 07:38
Actualizat: 01 11. 2022, 07:46
Foto: Twitter / Elon Musk

Elon Musk, cel mai bogat om din lume, a postat prima imagine de la petrecerea lui de Halloween. În timp ce era așteptat în România, miliardarul a petrecut alături de mama sa.

„Halloween with my Mom”, acesta este titlul postării lui Elon Musk, care poartă un costum extravagant.

La rândul ei, Maye Musk a adoptat o ținută futuristică, care pare desprinsă din filmul SF „Blade Runner”.

Adevărul despre zvonul potrivit căruia Elon Musk ar fi ajuns în România

Știrea care s-a viralizat rapid în week-end a fost că Elon Musk ar fi închiriat Castelul Bran, pentru o petrecere de Halloween.

A fost vorba de un „fake news”, deoarece, probabil, miliardarul Peter Thiel și soțul lui ar fi fost cei care au organizat party-ul excentric de la Bran.

Mai mult, surse din Ministerul Afacerilor Interne au precizat, luni, pentru GÂNDUL, că Elon Musk nu a pus piciorul în România. De fapt, miliardarul era în New Jersey.

S-a zvonit, totodată, că actrița Angelia Jolie ar fi invitată la petrecerea din România, dar ea a fost fotografiată pe străzile din Los Angeles, alături de fiica ei.

Concluzia a fost alimentată și de faptul că la Bran au venit numeroși miliardari ai lumii, unii foarte apropiați de anturajul lui Elon Musk. Acesta nu a fost însă nicio clipă în țara noastră.

Foto: Profimedia

 

Maye Musk, în România, în 2024

Mama lui Elon Musk, cel mai bogat om din lume, va ajunge la București pentru a găzdui un eveniment, în 2024.

Vizita în România a lui Maye Musk, în vârstă de 74 de ani, este programată pentru sfârșitul lunii ianuarie, când își va prezenta publicului român cartea „O femeie își face planul: Sfaturi pentru o viață plină de aventură, frumusețe și succes”.

Evenimentul va avea loc la Sala Palatului din București, iar apoi Maye Musk va pleca într-un turneu de promovare a cărții în Bulgaria și apoi în Turcia.