„Eminența cenușie” a lui Putin despre planurile Kremlinului: Ucraina ar putea fi împărțită între state. Rusia nu își poate permite să „piardă”

Publicat: 06 04. 2022, 23:51
Serghei Karaganov/ Sursa: Wikipedia

Fost consilier prezidențial al lui Boris Elțin și ulterior al lui Vladimir Putin, Serghei Karaganov a formulat multe dintre ideile care au dus la războiul din Ucraina, deși și-a exprimat și dezacordul cu ideea unei ocupații pe termen lung a țării.

Karaganov este președintele de onoare al think tank-ului din Moscova, Consiliul pentru Politică Externă și de Apărare, potrivit The New Statesman.

El este asociat cu o serie de idei cheie în politica externă rusă, de la așa-numita doctrină Karaganov privind drepturile etnicilor ruși care trăiesc în străinătate până la principiul „distrugerii constructive”, cunoscut și sub numele de „doctrina lui Putin”.

Karaganov este apropiat atât de Putin, cât și de ministrul său de externe, Serghei Lavrov, și a formulat multe dintre ideile care au dus la războiul din Ucraina – deși și-a exprimat și dezacordul cu ideea unei ocupații pe termen lung a țării.

Karaganov a promovat conceptul de „Eurasia Mare” și a pledat pentru un parteneriat mai strâns cu China

El este cunoscut ca un vârf al politicii externe și a susținut că îndelungata domnie a Occidentului în politica mondială se află acum la sfârșit.

Cotidianul german Tagesspiegel reia interviul acordat de Karaganov pentru Britain’s New Statesman pe 28 martie pentru că permite o perspectivă profundă asupra mentalității conducerii de la Moscova, care se vede într-o luptă cu Occidentul pentru dominația lumii, pe care nu vrea să o piardă cu niciun preț.

”De 25 de ani, oamenii ca mine au spus că dacă NATO și alianțele occidentale se extind dincolo de anumite linii roșii, în special în Ucraina, va exista război. Mi-am imaginat acest scenariu în 1997. În 2008, președintele Putin a spus că dacă aderarea Ucrainei la Alianță va deveni posibilă, nu va mai exista Ucraina. Nu a fost auzit.”, declara Karaganov pentru Britain’s New Statesman.

„Eminența cenușie” a lui Putin enumeră și principalele obiective ale Moscovei

Primul obiectiv este de a pune capăt expansiunii NATO, la care au mai fost adăugate două obiective: unul este demilitarizarea Ucrainei; celălalt este „denazificarea”, pentru că există oameni în guvernul rus care sunt îngrijorați de ascensiunea ultranaționalismului în Ucraina în măsura în care cred că începe să semene cu Germania în anii ’30, spune el.

Politologul spune că Rusia avea puternica convingere că războiul cu Ucraina era inevitabil – poate trei sau patru ani de acum înainte – și ar fi putut avea loc chiar pe teritoriul Rusiei.

„Așa că, probabil, Kremlinul a decis că, dacă trebuie să lupți, să luptăm pe teritoriul altcuiva, pe teritoriul unui vecin și al unei țări surori, cândva parte a Imperiului Rus. Dar adevăratul război este împotriva expansiunii occidentale”, susține el.

Dezmembrarea Ucrainei
Karaganov spune că nu știe care va fi rezultatul acestui război, dar crede că va implica împărțirea Ucrainei, într-un fel sau altul.

„Să sperăm că va mai rămâne ceva numit Ucraina la sfârșit. Dar Rusia nu își poate permite să „piardă”, așa că avem nevoie de un fel de victorie. Și dacă există sentimentul că pierdem războiul, atunci cred că există o posibilitate sigură de escaladare. Acest război este între Occident și Rusia pentru o viitoare ordine mondială. Miza elitei ruse este foarte mare – pentru ei este un război existențial.”, spune acesta.