„Era un drac cu chip de înger. Ea sărea la bătaie”. Declarațiile șocante făcute în instanță de taximetristul acuzat că și-a ucis soția educatoare

Publicat: 18 08. 2021, 18:45
Crimă educatoare București. Foto: Colaj Gândul

Valentin Faur, taximetristul care și-a înjunghiat mortal soția, o acuză pe aceasta de agresivitate, după ce pe numele acestuia au fost deschise 10 dosare penale și au fost emise mai multe ordine de protecție. Mai mult, bărbatul a susținut în fața instanței că soția îl bătea, jignea și îl alungase de acasă, spun surse judiciare pentru Gândul.

Bărbatul a lansat acuzații în fața judecătorilor, la adresa femeii, spunându-le totodată, că era afectat deoarece Liliana, soția sa, solicita numeroase ordine de protecție. Acesta a recunoscut că a îmbrâncit-o, subliniind că „nu am ridicat niciodată palma la ea”.

Era de o răutate ieșită din comun. Drac cu chip de înger. Nu accepta sub nicio formă împăcarea. I-am zis că «ne-am putea foarte ușor găsi eu pe cineva și tu pe altcineva, dar mai târziu vom regreta amândo». Am luptat pentru ea și pentru cele două fete și nu am vrut să se destrame căsnicia, în ciuda caracterului. Mă și bătea, uitați, am o zgârietură de la unghiile ei, mă bătea și mă făcea jegos”, a declarat presupusul criminal, în fața instanței.

”Ea sărea la bătaie”

În continuare, Faur le-a declarat judecătorilor că el a fost cel care i-a găsit locul de muncă la grădiniță, prin intermediul surorii sale.

 Eram afectat pentru că solicita numeroase ordine de protecție, iar eu eram alungat de trei luni din casa mea, timp în care nu puteam să-mi văd fetele. Am îmbrâncit-o, dar nu am ridicat niciodată palma la ea, dimpotrivă, ea sărea la bătaie. Țipa mereu, zbiera și din jegos nu mă scotea. Mereu le aduceam haine de firmă, adidași de firmă, trotinetă electrică. Eu sunt jurist de profesie și în ultima vreme lucram la firma de mâncare, a mai declarat Faur în fața instanței, potrivit surselor .

Valentin Faur a fost arestat preventiv pe 17 august, de magistrații Tribunalului București și încarcerat în arestul Poliției Capitalei.

După crimă, a trimis surorii sale un bilet cu indicații și bani

Liliana Faur a fost înjunghiată mortal, pe 12 august, de soțul său taximetrist, cu care se afla în proces de divorț. Crima a avut loc în Sectorul 2. Femia obținuse mai multe ordine de protecție împotriva lui Valentin Faur, au spus surse judiciare.

Pe 20 iulie 2021, și fiica cea mare, în vârstă de 17 ani, ceruse un nou ordin de protecție împotriva tatălui ei. Potrivit ordinului de protecție obținut de Gândul, „bărbatul a  strâns-o cu mâinile de gât și a ridicat-o pe peretele camerei, timp în care i-a adresat cuvinte jignitoare”.

După comiterea crimei, bărbatul și-a închis imediat telefoanele și a plecat la bancă, de unde a scos suma de 2.000 de lei. A doua zi, acesta a oprit un cetățean pe care l-a rugat să-i împrumute telefonul și a sunat-o pe una dintre cele patru surori ale sale, pe care a anunțat-o că, vineri 13 august, urma să primească un colet care conținea o trotinetă electrică, destinată nepoatei sale, 200 de lei și două bilete, cu indicații pentru surori și pentru cele două fiice ale sale.