Europarlamentarul Victor Negrescu, despre aderarea României la Spațiul Schengen: ”Orice declarație a Comisiei Europene nu are nicio valoare dacă executivul european nu se implică direct în a convinge guvernul olandez”

Publicat: 26 10. 2022, 12:22
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu

Europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu atrage atenția că succesele de ”etapă” în ceea ce privește aderarea României la Spațiul Schengen trebuie coroborate, neapărat, cu o implicare directă a executivului european pentru a convinge guvernul olandez că țara noastră merită acceptul.

Victor Negrescu precizează că marți – 25 octombrie – a fost aprobat un amendament pe care l-a propus în legătură cu raportul privind RepowerEU.

Astfel, legislativul european ”solicită ca Planurile de Redresare să poată fi optimizate ca urmare a efectelor generate de războiul din Ucraina și crizele conexe”.

Subiecte importante pentru România pe agenda europeană. Planurile de redresare vor putea fi optimizate mai uşor. Ieri, în Comisia pentru Bugete a Parlamentului European, a fost aprobat amendamentul meu la raportul privind RepowerEU prin care legislativul european solicită ca Planurile de Redresare să poată fi optimizate ca urmare a efectelor generate de războiul din Ucraina și crizele conexe.

De asemenea, ca urmare a demersurilor realizate de eurodeputații români, termenul pentru modificări ar putea fi mai scurt”, notează Victor Negrescu în mediul online.

”O victorie importantă prin care, practic, se confirmă ceea ce Partidul Social Democrat a spus, că actualul context necesită optimizarea PNRR şi soluții adaptate momentului. De altfel, tot noi am obținut flexibilizarea poziției privind plafonarea pensiilor în PNRR la cuantumul de 9,4% din PIB”

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu

”O reușită de etapă, dar care nu schimbă cu nimic situația”

Europarlamentarul Victor Negrescu atrage, totuși, atenția că sunt necesare, pe termen scurt, măsuri prin care pot fi optimizate și alte ”aspecte de care România are nevoie”, cu referire la zona de energie.

În ceea ce privește atitudinea Olandei față de viitoare aderare a României la Spațiul Schengen, Victor Negrescu transmite că declarațiile nu reprezintă un succes atâta vreme cât, la nivelul Comisiei Europene, nu va exista o campanie insistentă – pe relația cu Olanda – în favoarea țării noastre.

Acum trebuie întreprinse demersuri pentru a se optimiza și celelalte aspecte de care România are nevoie, în mod special pe zona de energie. O să vedem ce rezultate noi va aduce vizita premierului la Bruxelles. Raportul RepowerEU urmează a fi aprobat în plen şi negociat cu statele membre.

De asemenea, astăzi, se va aproba în cadrul Grupului de lucru Schengen al Consiliului UE raportul de evaluare realizat de experții europeni. Analiza, eminamente pozitivă, va fi cel mai probabil aprobată în timp ce ne așteptăm din partea Olandei să adopte o poziție prudentă și chiar să solicite, conform declarației premierului Rutte, mai multe detalii privind folosirea sistemului Schengen Information System”, mai precizează europarlamentarul PSD.

”O reușită de etapă, dar care nu schimbă cu nimic situația și necesitatea unei campanii mai insistente de promovare în Olanda. Orice declarație a Comisiei Europene, inclusiv a preşedintei Ursula von der Leyen, nu are nicio valoare dacă executivul european nu se implică direct în a convinge guvernul olandez

Victor Negrescu


Citește și: