EXCLUSIV | Cine este, de fapt, Maria din Berceni, tânăra acuzată că și-a abuzat sexual copilul. Femeia a declanșat un război în lumea interlopă

Publicat: 01 08. 2023, 08:00
Maria Duduianu a provocat un adevărat război în lumea intrelopă

Cunoscută în lumea interlopă drept Maria din Berceni, fosta soție a celebrului interlop Ciprian Pian și actuala amantă a lui Mario Balint, unul dintre fiii lui Sile Cămătaru, ar fi declarat în fața anchetatorilor, care au reținut-o după ce și-ar fi obligat fiica de doar trei ani și jumătate să o atingă în zona intimă, că nu înțelege cu ce a greșit. Femeia a mai avut probleme cu legea, iar cu ani în urmă ar fi provocat un adevărat război în lumea interlopă.

Maria Popescu a crescut în cartierul bucureștean Berceni, unde, încă mică, ar fi avut legături strânse cu cei mai periculoși interlopi din zonă. Surse din rândul anchetatorilor au spus, pentru Gândul, că printre iubiții ei s-ar fi numărat și Albert Balint, unul dintre băieții lui Sile Cămătaru, proveniți din prima lui căsătorie, care locuia în Sectorul 4. În plus, aceasta ar fi avut relații amoroase și cu unii dintre membri marcanți ai grupării Sportivilor.

Ulterior, Maria din Berceni, așa cum era cunoscută în cercurile infracționale ale Capitalei, a început să-și câștige traiul, în special, ca lucrătoare sexuală. Așa l-a cunoscut, cu 12 ani în urmă, pe Laurențiu Duduianu, zis Ciprian Pian, fratele mai mic al lui Emi Pian, care s-ar fi îndrăgostit nebunește de Maria Popescu. După ce femeia i-ar fi promis că renunță la modul ei de viață, bărbatul i-ar fi făcut un copil și s-ar fi războit, de-a lungul anilor, cu alți interlopi, pretendenți la inima amantei sale. În plus, aceasta ar fi avut și probleme cu legea după ce ar fi fost prinsă, la volan, sub influența unor substanțe interzise.

Deși îi aducea o mulțime de necazuri, Ciprian Pian nu a vrut să renunțe la Maria, iar în 2020, după ce a fost arestat pentru tentativa de omor împotriva celui care i-a ucis fratele, s-a însurat cu ea în închisoare, deoarece se temea de faptul că, rămasă singură, ar putea să-l înșele.

Cu toate că are o familie încă de când era minor, bărbatul nu a fost niciodată la starea civilă cu cea recunoscută drept soția lui, motiv pentru care nu a avut nicio problemă de natură legală s-o ia de soție pe Maria. Căsnicia nu avea, însă, să dureze, deoarece Laurențiu Duduianu ar fi aflat că femeia și-ar face publicitate pe un site de anunțuri matrimoniale, unde ar fi căutat „domni generoși”.

Ca urmare, ar fi anunțat-o că divorțează și că va încerca să obțină custodia fetiței. În consecință, femeia și-a refăcut viața alături de Mario Balint, un alt fiu al lui Sile Cămătaru, care a acceptat relația cu toate că știa faptul că Maria a fost și cu fratele său mai mare. În paralel, simțindu-se protejată de Mario Balint, femeia a așteptat un moment potrivit ca să se răzbune pe cel care o luase de soție. Iar șansa i-a surâs la sfârșitul anului trecut, când l-a apelat video pe Laurențiu Duduianu, prin intermediul aplicației WhatsApp, pentru a-l pune în legătură cu fetița. Bărbatul era acasă, complet îmbrăcat, iar în timpul discuției s-a întâmplat ca, dintr-o cameră, să iasă, dezbrăcat, fiul său de doi ani și jumătate.

Femeia ar fi cerut să-l vadă pe băiat, iar tatăl acestuia l-ar fi chemat imediat în fața camerei telefonului. În acest context, Laurențiu Duduianu i-ar fi atins copilului organul sexual și i-ar fi transmis interlocutoarei, în glumă, „că băiețelul este bine dotat”.

Maria Duduianu ar fi folosit, ulterior, înregistrarea filmării și ar fi formulat un denunț la Poliția Capitalei, care s-a concretizat cu o percheziție, la capătul căreia Ciprian Pian a fost arestat.

Maria a revenit acasă, lângă fetița pe care ar fi abuzat-o

Ironia sorții a făcut ca, în contextul anchetei deschise pe numele lui Ciprian Pian, procurorii să percheziționeze telefonul mobil al femeii care l-a reclamat. Întâmplător, anchetatorii au descoperit un film în care aceasta stătea dezbrăcată în fața fetiței de trei ani și șase luni și o obliga s-o atingă cu mâna în zona intimă.

„La data de 9 noiembrie 2022, în timp ce se afla în locuința sa din Sectorul 4, a determinat-o pe fiica sa minoră, în vârstă de aproximativ trei ani si jumătate, pe care o avea în grijă, prin constrângere, raportat la lipsa unui consimțământ valabil exprimat și profitând de imposibilitatea persoanei vătămate de a-și exprima voința, în raport de vârsta fragedă a acesteia pentru a înțelege ce se întâmplă, să examineze vizual, îndeaproape, zonele intime ale femeii în cauză, precum și să o atingă pe aceasta, în aceste zone, în mod repetat, cu mâna”, au arătat polițiștii.

Audiată de anchetatori, Maria din Berceni ar fi declarat că nu înțelege motivele pentru care a fost pusă sub acuzare, în condițiile în care, din punctul ei de vedere, nu ar fi făcut nimic rău.

Aceasta a fost reținută pentru 24 de ore și prezentată, ulterior, în fața magistraților Judecătoriei Sectorului 4 cu propunere de arestare preventivă. Magistrații au decis s-o plaseze în control judiciar pentru 60 de zile, iar femeia a revenit acasă, lângă copil, după ce, prin intermediul DGASPC Sector 4, fetița fusese dată în grija bunicului matern.

Procurorii au atacat decizia instanței de sector la Tribunalul București, însă data la care va avea loc judecata apelului nu a fost încă stabilită.


CITEȘTE ȘI:

VIDEO. Fosta amantă a lui Ciprian Pian, suspectată că și-a obligat fiica de doar 3 ani să o atingă în zone intime / Detalii controversate

EXCLUSIV | Cât câștigă un polițist local cu liceul la bază față de un medic sau un profesor cu multă experiență

EXCLUSIV | Ce pedeapsă au primit oamenii temutului Florin Ghenosu după un atac de tip mafiot. Incidentul este legat de o răfuială din Marea Britanie

EXCLUSIV | Mama fetei sugrumate de concubin a dormit, fără să știe, cu fiica moartă sub pat. Bărbatul a spus la telefon cum a omorât-o pe Ana Maria