EXCLUSIV | Dealerii care îi aprovizionau cu droguri pe Vlad Pascu și grupul lui de narcomani aveau legături strânse cu temutul clan al Sportivilor

Publicat: 15 09. 2023, 07:00
Actualizat: 15 09. 2023, 11:33

Dealerii care îi aprovizionau pe Vlad Pascu și pe prietenii acestuia ar fi doi frați, în vârstă de 23 și respectiv 22 de ani, apropiați ai grupării Sportivilor, organizație criminală care controlează încă o bună parte din sudul Bucureștiului. În ciuda faptului că sunt încă foarte tineri, cei doi sunt deja vechi cunoștințe ale polițiștilor, care i-au anchetat pentru furturi din magazine și infracțiuni asociate criminalității organizate. 

După tragedia de la 2 Mai, din data de 19 august, când un băiat și o fată au fost uciși pe loc de bucureșteanul Vlad Pascu, ce se urcase drogat la volan, ofițerii antidrog au declanșat, în paralel cu polițiștii rutieri, o amplă anchetă pentru a stabili cine îi vindea droguri șoferului ucigaș, mai ales că era cunoscut drept un toxicoman notoriu.

Foarte repede, structurile specializate în combaterea crimei organizate au stabilit că cel care îi dădea narcotice lui Pascu era chiar unul dintre cei mai buni prieteni ai lui, Tudor Duma, zis Maru.

La rândul său, acest Maru, care vindea droguri la petrecerile organizate de Pascu, se aproviziona de la doi frați din Berceni, despre care surse din anchetă susțin că ar fi apropiați ai grupării Sportivilor.

Sursele citate au afirmat că  Ștefan și Antonio Constantin ar avea relații strânse cu oamenii controlați, din străinătate, de Mircea Băluș, zis Mircea Nebunu, unul dintre liderii temutei grupări din Sectorul 4.

Cu toate că cel mai mare dintre ei nu are mai mult de 23 de ani, frații Constantin își transformaseră apartamentul din Berceni într-un adevărat depozit de droguri, de unde vindeau en gros pentru dealeri.

De altfel, cei doi frați au fost vizitați, în zilele de 30 august și 1 septembrie, de Maru, prietenul lui Pascu. Acesta a cumpărat mai multe zeci de grame de cannabis pe care, ulterior, le-a vândut mai departe.

Frații Constantin au mai fost prinși cu droguri

Totuși, cu toate că cei doi s-au apucat de infracțiuni încă de când erau minori, Justiția a fost mereu blândă cu ei.

La data de 21 octombrie 2018, Costin Anton Constantin a fost prins de polițiști în timp ce avea asupra lui droguri de risc. Acesta a refuzat să facă acord de recunoaștere cu procurorii, iar la data de 21 aprilie 2021 a fost condamnat la zece luni de închisoare cu suspendare pentru deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu și 80 de zile de muncă în folosul comunității, în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 3.

În același timp, la data de 17 noiembrie 2020, fratele său, Ștefan Constantin, a fost prins în timp ce fura haine din magazinul C&A din mall-ul Sun Plaza, situat în Berceni. Înarmat cu o foarfecă și un magnet, Ștefan Constantin a luat de pe rafturile magazinului C&A o jachetă neagră şi un hanorac maro, în valoare totală de 190 de lei, pe care le-a luat cu el în cabina de probă unde a distrus sistemul antifurt și le-a băgat în rucsac. La ieșire, acesta a fost oprit de agentul de pază, care, după ce l-a controlat, a chemat Poliția.

Un an mai târziu, la data de 13.05.2021, magistrații Judecătoriei Sectorului 4 au decis să-i confiște lui Ștefan Constantin foarfeca și magnetul, iar la propunerea procurorului au renunțat la urmărirea penală.

Problemele lui Ștefan Constantin cu Justiția nu s-au oprit aici. ca și fratele său, Ștefan a fost prins de Poliție în timp ce avea la el droguri de risc, despre care a spus că le deținea în vederea consumului propriu. Ca urmare, procurorii DIICOT au redactat o ordonanță prin care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală față de acesta. În schimb, l-au obligat pe viitorul traficant în toată regula să achite 200 de lei, cheltuieli de judecată.

CITIȚI ȘI:

Mama lui Vlad Pascu, reținută pentru 24 de ore. Toată familia tânărului a fost audiată la DIICOT, în dosarul „Hidra”

VIDEO | Tatăl lui Vlad Pascu a fost pus sub control judiciar. Bărbatul a plecat în grabă și a forțat ieșirea din mijlocul jurnaliștilor