EXCLUSIV | El este românul care și-a purtat inima în borsetă în ziua nunții. De ce i-a fost cel mai frică în anii cât a trăit cu un cord artificial
Dumitru Iorga a trăit mai bine de zece ani cu o inimă care funcționa pe baterii. În 2011, a fost primul pacient român care a suferit un implant de cord artificial. Zi de zi, inima i-a bătut doar datorită unui minicomputer pe care-l purta la brâu. Chiar și la nuntă, a avut cu el dispozitivul, care devenise un fel de accesoriu, de care depindea viața lui. De anul trecut, de când a făcut transplant, în pieptul lui Dumitru bate însă o altă inimă, una complet sănătoasă.
Românul Dumitru Iorga este o dovadă că miracolele sunt posibile atunci când crezi cu toată ființa ta în ele. Avea doar 21 de ani când a fost diagnosticat cu o boală gravă de inimă. Din cauza acestei afecțiuni, inima sa nu reușea să mai pompeze sângele în corp.
La acea vreme, medicii au considerat că este prea riscant să îi facă un transplant, iar soluția temporară a fost aceea de a-i implanta o inimă artificială. Intervenția extrem de dificilă a avut loc în Germania, iar Dumitru a devenit primul român care trăia cu o inimă pe baterii.
Dispozitivul implantat funcționa pe baza unui minicomputer care comanda o pompă cardiacă, introdusă în inimă pentru a pune sângele în mișcare. Timp de peste zece ani, Dumitru a purtat la brâu acest minicomputer, de care depindea viața lui.
”Pe timp de noapte mă conectam la priză”
”Dispozitivul era mereu în borsetă, era conectat la mine printr-un cablu, iar prin cablu erau niște fire minuscule care duceau energia la această pompă, implantată în camera stângă a inimii și care ajuta la pomparea sângelui. Minicomputerul pulsa ca o inimă. Era alimentat de două baterii, dar lucra doar una și una era rezervă. O baterie dura cam 4-5 ore. Pe timp de noapte mă conectam la priză, iar ziua, dacă plecam de acasă, mai aveam o sursă de alimentare la mașină la care mă conectam ca să nu consum bateriile”, ne-a povestit Dumitru Iorga.
În cazul în care aparatul s-ar fi defectat sau ar fi rămas fără baterii, Dumitru ar mai fi trăit cel mult jumătate de oră. Dacă ziua putea ține lucrurile sub control, în fiecare noapte adormea cu teama ca nu cumva să facă o mișcare greșită și să deconecteze aparatul.
”Prin somn mă întorceam pe o parte și pe alta. Trebuia să am grijă să nu îl lovesc sau să nu îl dau jos din pat de lângă mine. La duș, îl puneam într-un cui și trebuia să îl protejez să nu îl stropesc cu apă. Cablul intra pe lângă burtă, iar acolo era mereu o rană deschisă și o dată la trei zile îmi schimbam singur pansamentul. La un moment dat, era ca o parte din mine, nu mă mai deranja, mă obișnuisem”, ne-a mai povestit tânărul, care la acea vreme nici nu se gândea că va trăi cu acest dispozitiv timp de peste zece ani.
Cea mai mare spaimă în toți anii aceștia a fost ca nu cumva cineva să facă o glumă proastă și să îi smulgă borseta de la brâu.
Are o fetiță de doi ani
Faptul că trăia cu o inimă artificială nu a fost un impediment să-și termine studiile superioare, el absolvind Facultatea de Turism de la Academia de Studii Economice. După ce a terminat facultatea, s-a mutat în Germania, pentru a nu mai fi nevoit să facă naveta pentru controalele medicale periodice.
”Am avut un job în funcție de puterile mele. Nu puteam face muncă fizică, aveam grijă de curățenie într-o hală”, ne-a mai spus tânărul.
Dumitru a luat lucrurile exact așa cum i le-a oferit viața, fără să se plângă vreodată că este nevoit să trăiască altfel decât cei din jurul său. Dimpotrivă, a fost recunoscător că a avut șansa de a trăi, în condițiile în care inițial nu i se dădeau mari șanse de supraviețuire nici măcar cu această inimă artificială. Acum trei ani, și-a găsit sufletul pereche, s-a căsătorit și are o fetiță de doi ani. Chiar și în ziua nunții, mirele a purtat la brâu obișnuita borsetă cu dispozitivul care îl ținea în viață.
De anul trecut, a scăpat însă de acest chin, deoarece a primit o nouă inimă, de data aceasta una care bate singură, fără niciun ajutor. A făcut transplant de cord, tot în Germania. Dumitru ne-a explicat de ce a făcut transplantul abia după mai mult de zece ani de la implantul inimii artificiale.
”La început, organismul meu era slăbit și exista riscul ca după transplant să nu facă față. După aceea, parcă nu mai eram așa pregătit pentru transplant”, ne-a mai mărturisit tânărul.
”După transplant, o căutam cu mâna, mă întrebam unde este inimioara mea?”
Încurajat de soția lui, care i-a fost alături când a suferit complicata intervenție chirurgicală de transplant, dar și în perioada de recuperare, Dumitru s-a hotărât să facă acest mare pas spre o viață normală.
”La un moment dat, după transplant, o căutam cu mâna, mă întrebam unde este inimioara mea, unde sunt aparatele?”, ne-a mai spus Dumitru Iorga.
Din fericire, operația de transplant a fost o reușită. Acum, Dumitru merge la control la fiecare șase luni și nu trebuie să mai ia câte 32 de pastile pe zi, ca în primele luni de la intervenție, ci doar câteva.
CITEȘTE ȘI: