EXCLUSIV | Greșeala uriașă care l-a dat de gol pe ucigașul fetiței ucise și ascunse în lada de la pat. Acum este căutat în toată Europa

Publicat: 09 06. 2023, 12:53
Ilie Marcel Serbuc a fost acuzat de omor și dat în urmărire internațională

Bărbatul acuzat că a ucis-o pe fetița în vârstă de 12 ani, găsită în lada unui pat dintr-un apartament din Sectorul 4, a fost dat în urmărire internațională după ce, pe numele său, a fost emis un mandat european de arestare. Acesta a fost dovedit ca fiind principalul suspect după ce ar fi lăsat în urma lui o probă extrem de importantă în economia anchetei.

Proprietarul unui apartament din Sectorul 4 a sunat la 112, la sfârșitul săptămânii trecute, după ce a găsit, în lada patului, un cadavru. Pentru că trupul stătuse mai bine de o lună înfășurat într-un sac din plastic, se afla într-o stare avansată de degradare și a fost nevoie de o atentă examinare din partea legiștilor pentru a se stabili că victima este o fată în vârstă de aproximativ 12 ani.

La scurt timp, s-a stabili că victima fusese dată dispărută de tată ei cu o lună în urmă, iar în apartamentul în care a fost găsită locuiau mama ei și concubinul acesteia, în condițiile în care femeia se despărțise de multă vreme de tatăl copilului.

Din cercetări s-a stabilit că fetița venise la mamă să petreacă împreună sărbătorile de Paște, însă, după o perioadă, nu a mai răspuns la telefon și a devenit îngrijorat.

Ulterior, s-a stabilit că atât mama, Simona Monica Iftimovici, cât și concubinul ei, Ilie Marcel Serbuc, din Suceava, fugiseră din țară, pe cale rutieră.  Femeia a fost găsită în Spania, însă Serbuc a reușit să dispară.

Bărbatul a rămas singur acasă cu fata de 12 ani

Dacă pe numele femeii nu au fost încă formulate acuzații, suceveanul a fost deja acuzat de omor, iar pe numele lui a fost emis un mandat european de arestare.

Surse judiciare au declarat, pentru Gândul, că autoritățile au vizionat zeci de ore de imagini surprinse de camerele de supraveghere din zona apartamentului în care s-a produs tragedia și ar fi stabilit că Simona Monica Iftimovici ar fi plecat de acasă, iar Ilie Marcel Serbuc ar fi rămas o bună bucată de timp singur în casă cu Ana Maria.

Chiar dacă motivele care au condus la omor nu au putut fi stabilite, imaginile ar fi fost coroborate și cu declarațiile mamei, astfel că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au avut suficiente probe ca să convingă instanța să emită pe numele lui Marcel Serbuc un mandat de arestare în lipsă, pentru infracțiunea de omor. Ulterior, pe numele lui Serbuc a primit și un mandat european de arestare, fiind căutat în toată Europa.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Descoperire șocantă a legiștilor care au examinat trupul fetiței ucise și ascunse în lada de la pat. Criminalul nu a avut milă de ea

Noi DEZVĂLUIRI din ancheta privind fetița găsită moartă în canapea: Poliția nu știa că se află în București. De ce nu a fost căutată timp de două luni

Fetița de 12 ani găsită moartă în lada de la pat era dată DISPĂRUTĂ de la începutul lunii mai. Ana-Maria plecase să petreacă Paștele cu mama ei

„Mi se părea că avea o față foarte ciudată”. Primele mărturii ale rudelor fetei găsită moartă în dormeza unui pat despre principalul suspect de crimă