EXCLUSIV | Marea câștigătoare de la Loto 6/49 e casnică după ce a eșuat în afaceri. Ce s-a întâmplat cu firmele celor doi soți

Publicat: 27 06. 2023, 18:07
Cei doi soți au avut un centru SPA și o firmă de IT

Câștigătorii premiului de peste 10,10 milioane de euro de la Loto 6/49 nu prea au fler în afaceri. Cei doi soți au deținut două firme, dar au dat greș cu ambele. Din cauza pierderilor pe care le-au avut, au fost nevoiți să le închidă. Gândul a aflat detalii exclusive despre afacerile îngropate ale celor mai noi milionari în euro din România.

Cuplul de bucureșteni care a pus mâna pe marele pot de la Loto 6/49 și-a făcut deja planuri cu banii câștigați: vor să îi investească.

Nu au precizat ce fel de investiții vor să facă, însă, ținând cont că și-au mai încercat norocul în afaceri, este foarte probabil ca o mare parte din bani să se ducă în această direcție.

Fericiții câștigători ai marelui premiu la Loto 6/49

Aceasta ar fi, de altfel, o decizie curajoasă, având în vedere că au avut deja două afaceri și niciuna nu a mers bine, așa că au fost nevoiți să le închidă, pe rând.

Cele două firme au avut profiluri cu totul diferite, respectiv îngrijire corporală și servicii de IT.

Prima firmă pe care au pus lacătul a fost centul SPA, în care cei doi soți erau și asociați. Din cauza pierderilor mari, firma a intrat, însă, în faliment.

Soțul câștigătoarei marelui premiu la Loto s-a angajat la o firmă de IT, după ce a fost nevoit să își închidă afacerea pe care o avea în același domeniu

Marii câștigători de la Loto nu au avut mai mult noroc nici cu cea de-a doua firmă, care i-a aparținut exclusiv soțului.

De profesie IT-ist, acesta și-a făcut firmă fix în domeniul în care activează, în ideea că o va putea gestiona fără probleme, ceea ce, însă, nu s-a întâmplat.

Nici această nouă încercare de a rămâne în lumea afacerilor nu a avut succes, iar deznodământul a fost același ca și în cazul primei firme: a dat faliment din cauza pierderilor, estimate la aproximativ 15.000 de euro.

În acest moment, cei doi soți nu mai au afaceri, ba mai mult de atât, în urma eșecului celor două afaceri, marea câștigătoare de la 6/49 a fost casnică o bună perioadă de timp. Soțul ei lucrează tot în domeniul IT, dar nu mai este patron, ci angajat.

Câștigul de peste 10,10 milioane de euro de la Loto pare să le fi insuflat, însă, din nou curajul de a risca și se relansa în afaceri, în ciuda faptului că bifat deja două experiențe ratate.

Acestea nu au fost, însă, singurele probleme cărora au fost nevoiți să le facă față împreună. Soțul are pe rol, din martie, un proces cu Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, al cărui obiect este o cerere de valoare redusă.

ATENȚIE: Imaginile sunt proprietatea exclusivă a GÂNDUL MEDIA NETWORK. Utilizarea lor fără accept va fi sancționată cu 10.000 de euro.

CITEȘTE ȘI:

FOTO EXCLUSIV | Cine sunt câștigătorii celui mai mare premiu din istoria Loto 6/49. Cum au apărut cei doi soți la Loterie să ridice banii

S-a câștigat CEL MAI MARE premiu din istoria Loteriei Române. Biletul, cumpărat din Sectorul 6 / Rezultatele Loto de duminică, 25 iunie 2023