EXCLUSIV | Rămâne UDMR la guvernare chiar dacă trebuie să cedeze din ministere? Tánczos Barna: ”Nu s-a cerut. În politică, însă, nu excluzi variante”

Publicat: 28 04. 2023, 21:07
Actualizat: 08 05. 2023, 01:41

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna, aflat vineri la Congresul UDMR de la Timișoara, a spus, pentru Gândul, că ”este prematur” să se vorbească despre o cedare de minister din partea UDMR, dar a precizat că ”în politica românească, nu poți să excluzi toate celelalte variante”. Surse parlamentare susțin că UDMR este flexibil în ceea ce privește cedarea unuia dintre ministere, pentru a rămâne la guvernare.

Aflat la cel de al XVI-lea Congres UDMR, organizat vineri și sâmbătă la Timișoara, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna, a declarat că speră să existe o  continuitate a colaborării PNL-PSD-UDMR, dar că este ”prematur să vorbim” despre cedarea vreunui minister după rotativă, deoarece în Coaliție ”nu s-a cerut acest lucru în momentul de față”.

”În politica românească însă, nu poți să excluzi toate celelalte variante” a adăugat Tánczos Barna.

Întrebat despre relația pe care UDMR o are la momentul actual cu colegii de Coaliție, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor a spus că este una ”foarte bună”.

”Colaborăm și susținem Guvernul. Am avut parte de doi ani și jumătate, o perioadă foarte grea, dar cu foarte multe rezultate pentru Guvernul României, atât în primul guvern din care am făcut parte, cât și în guvernul actual.

Într-adevăr, această Coaliție formată din PNL-PSD-UDMR oferă stabilitate. România oferă o perspectivă sigură pentru cetățeni și pentru această țară și sper ca această colaborare să meargă mai departe”, a mai spus Tánczos Barna.

Ministrul a ținut să menționeze dorința de continuitate a guvernării alături de PSD și PNL după rotativă și nu a negat posibila variantă ca UDMR să cedeze unul dintre ministere, în cazul în care aceasta va fi solicitarea partenerilor de Coaliție, dar a menționat că deocamdată nu au primit o astfel de cerere.

”Este prematur să vorbim despre acest lucru, pentru că nu s-a cerut și nu s-a pus problema în momentul de față. Cu siguranță, UDMR a arătat de fiecare dată când a condus un minister că poate să aducă rezultate, poate să ofere perspectivă, viziune, cât și soluții concrete pentru problemele curente. Putem lansa programe noi, putem implementa programe noi și putem continua programele existente, nu cred că se pune problema unor astfel de schimbări la nivelul Coaliției”, a adăugat Tánczos Barna.

Surse parlamentare au declarat însă că UDMR este dispusă la un compromis pentru a rămâne la guvernare și după rotativă și ar renunța la unul dintre cele trei ministere pe care le deține în Guvern.

La acest moment, portofoliile de ministru pe care UDMR le deține în Guvern sunt cele ale ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna, ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila-Zoltán și ministrului Sportului, Eduard Novak.

UDMR mai deține și un post de viceprim-ministru, ocupat de liderul formațiunii, Kelemen Hunor.

Cu siguranță, după Congres vom discuta cu partenerii noștri de Coaliție despre rocadă. Așa cum am spus de mai multe ori, rocada nu ne privește direct. În politica românească însă, nu poți să excluzi toate celelalte variante” a mai spus Tánczos Barna despre colaborarea PSD-PNL-UDMR, după rotativa guvernamentală.

”Noi ţinem cu dinţii de poziţiile pe care le avem”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a asemănat rotativa guvernamentală cu ”o bătaie bună la cârciumă”.

”Dacă stai acolo şi nu ai nicio treabă, atunci cel mai bine este să nu fii în situaţie. Nu vrem să ne complicăm, dar nu pot să vă promit că totuși reușim să rămânem pe dinafară.

Noi vrem să rămânem la guvernare, munca ne-am asumat-o pe timp de patru ani, timp de patru ani avem intenţia, până la sfârşitul ciclului, să facem ceea ce trebuie să facem, cu bună-ştiinţă, cu mare atenţie şi cu putere de muncă, dar vom vedea ce se va întâmpla după ce vom avea noul premier. Noi ţinem cu dinţii de poziţiile pe care le avem”, a transmis liderul UDMR în cadrul congresului formațiunii.

Liderul PSD vrea continuitatea Coaliției, dar nu spune cu câte mandate rămâne UDMR

Invitat la cel de-al XVI-lea Congres UDMR, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a dorit să înlăture prin discursul său zvonurile conform cărora social-democrații și liberalii doresc scoaterea de la guvernare a UDMR, în urma rotativei guvernamentale.

Presupun că n-aveți alte planuri, că am văzut în ultimul timp că se discută foarte mult de ieșirea, de neieșirea UDMR de la guvernare și eu vreau astăzi să fiu foarte clar: cred că decizia mea și a domnului prim-ministru și președinte al Partidului Național Liberal ca în această coaliție să fie și UDMR, dar și minoritățile, toate minoritățile reprezentate în Parlamentul României, a fost o decizie corectă”, a spus Marcel Ciolacu.

Liderul PSD nu a menționat însă nimic legat de păstrarea numărului de mandate de miniștri de la UDMR în viitorul Guvern, pe care Marcel Ciolacu ar urma să îl conducă după rotativa guvernamentală.

”Este normal să fie discuții între noi. Este normal ca între noi să ne susținem sau să nu ne susținem anumite proiecte. Dar acest lucru face parte din politică. Și chiar dacă veți auzi diverse breaking news-uri cu dispute între noi – mai nou văd și înregistrări între noi -, să știți că suntem trei oameni serioși, trei oameni care iubim România, trei oameni care înțelegem ce avem de făcut în acest moment, înțelegem și costurile pentru reformele pe care trebuie să le facem în România, înțelegem costurile electorale, în primul și în primul rând ale Partidului Social Democrat, ale Partidului Național Liberal.

Cred că numai împreună, printr-un parteneriat corect și respectând cu toții țara în care trăim, România, putem să depășim și să încercăm să ne ridicăm la nivelul așteptării românilor. Românii așteaptă de la noi lucruri în echilibru cu partidele care au format această coaliție”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Surse din PSD susțin că partidul încearcă să păstreze mandatul de ministru al Transporturilor deținut de Sorin Grindeanu și ulterior rotativei, ceea ce ar putea genera o renegociere la nivel de ministere.


CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Sorin Grindeanu, despre păstrarea portofoliului de la Transporturi după rotativă: „Nu e mai importantă persoana ta, oricât de vedetă te crezi”

EXCLUSIV | Tensiuni în Coaliție. UDMR pierde ANRE, dar rămâne la guvernare și vrea aceleași ministere. ”Nu-și dorește nimeni instabilitate politică”

EXCLUSIV | Pot fi alegeri locale odată cu parlamentarele? Ce spun foști judecători CCR care în 2012 au decis că e neconstituțională comasarea acestora