Prima pagină » Actualitate » MAI a anunțat că au fost înregistrate 108 sesizări de posibile contravenții și infracțiuni, la votul de duminică

MAI a anunțat că au fost înregistrate 108 sesizări de posibile contravenții și infracțiuni, la votul de duminică

FOTO - Arhivă: Alexandra Pandrea

Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, a anunțat că au fost înregistrate 108 sesizări de posibile contravenții și infracțiuni, pe parcursul procesului de votare.

Ea a transmis că la nivelul instituțiilor MAI au fost luate toate măsurile aferente pentru defășurarea în condiții de siguranță a votului. Monica Dajbog a menționat că în cazul sesizărilor de posibile incidente electorale au fost făcute toate verificările necesare, iar sesizările care nu au fost în competența structurilor MAI au fost transmise spre soluționarea birourilor interne.

Purtătărul e cuvânt al MAI a menționat că semnalările cele mai frecvente au vizat persoane care au votat, deși aveau viza de reședință expirată.

Din punct de vedere al atribuţiilor Ministerului Afacerilor Interne, pe parcursul alegerilor locale parţiale nu s-au înregistrat incidente deosebite”, a anunţat, luni, Monica Dajbog.

Pe parcursul procesului de votare, au fost înregistrate 108 sesizări de posibile contravenţii şi infracţiuni. 18 dintre acestea nu s-au confirmat, iar celelalte sunt în curs de verificare. Cele mai frecvente semnalări se referă la persoane care au votat deşi aveau viza de reşedinţă expirată sau aveau reşedinţa stabilită cu mai puţin de şase luni înainte de ziua votului”, a arătat purtătorul de cuvânt al MAI.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pîslaru anunță că România va primi integral banii pentru cererea de plată nr. 4 din PNRR
Digi24
Croazieră de coșmar: Morți și oameni în stare gravă la bordul unui vas în Atlantic
Cancan.ro
Cu ce se ocupă soția lui Cristi Chivu. Adelina și antrenorul sunt căsătoriți de 18 ani și au împreună două fete
Prosport.ro
FOTO. Prietena Soranei Cîrstea a renunțat la haine. Apariția Anei Ivanovic în costum de baie a aprins imaginația fanilor
Adevarul
Stenograme din ședința PSD înainte de moțiune: Grindeanu spune că PSD „a rezistat asaltului” PNL, iar „emisarii lui Bolojan” au „eșuat lamentabil”
Mediafax
Pentagonul schimbă regulile de angajament în Strâmtoarea Ormuz
Click
Ținute spectaculoase la Gala Premiilor Gopo! Monica Bîrlădeanu, Amalia Enache și Dana Rogoz au strălucit pe covorul roșu
Digi24
Două rachete iraniene ar fi lovit o navă de război americană care încerca să intre în Strâmtoarea Ormuz
Cancan.ro
Vedeta TV a murit din cauza unei supradoze. A fost găsită fără suflare într-un centru social 😲
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face și cum arată acum Adela Lupșe, femeia din spatele replicii „Vreau să sune telefonul!”
Ciao.ro
Parada posterioarelor! Imagini de neratat cu cei mai mulați colanți ai vedetelor din România
Promotor.ro
Topul celor mai vândute modele de mașini electrice din lume și clasamentul celor mai mari producători
Descopera.ro
Ce spune știința despre oamenii care vorbesc în somn?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Iubi, vii să facem duș împreună?
Descopera.ro
Experții avertizează că NATO nu este pregătită pentru un război cu Rusia