EXCLUSIV | Război în Capitală între clanurile Vancică și Cămătaru. Bătăușii s-au retras înainte să ajungă mașinile Poliției

Publicat: 16 05. 2022, 19:25
Frații Nuțu și Sile Cămătaru

Un grup format din aproximativ 60 de bărbați, majoritatea persoane cunoscute în mediile infracționale din București și Ilfov s-ar fi strâns, duminică, în fața casei din Sectorul 4 în care locuiește liderul interlop Fane Vancică, după ce acesta a postat pe site-urile de socializare mai multe mesaje în care îl amenință și îl înjură pe Nuțu Cămătaru. Aceștia s-ar fi retras înainte ca la fața locului să-și facă apariția primele mașini de Poliție.

Rivalitatea dintre clanul Vancică și cel al Cămătarilor a fost la un pas să degenereze, duminică, după ce aproximativ 60 de persoane, majoritatea figuri cunoscute ale lumii interlope, au mers la adresa lui Cami Niță, zis Fane al lui Marina sau Fane Vancică.

Potrivit unor martori, grupul ar fi apărut în zona Pieței Reșița, unde locuiește Fane Vancică. Aceștia i-ar fi strigat să iasă din casă și l-ar fi jignit și înjurat. Interlopul nu ar fi deschis, iar persoanele respective ar fi părăsit zona înainte ca Poliția să intervină la fața locului.

Sursele citate au precizat, pentru Gândul, că printre cei care au mers să-i ceară socoteală liderului interlop, ar fi fost și persoane care nu au legături de prietenie cu clanul Cămătarilor, ci ar fi profitat de moment pentru a se răzbuna în contul unor neînțelegeri personale cu acesta.

Clanurile Cămătaru și Vancică se războiesc de mai bine de zece ani

Scandalul a izbuncnit după ce Nuțu Cămătaru l-ar fi acuzat pe Fane Vancică că ar fi colaborator al Poliției. Ulterior, acesta din urmă a reacționat și a postat, pe internet, mai multe clipuri în care îl amenință și îl înjură pe Nuțu Cămătaru.

Fane Vancică pomenește inclusiv de un episod sângeros care a  avut loc în 2012. Atunci, acesta l-a înjunghiat, în holul hotelului Mariott, pe Mihai, fiul fitreg al lui Vasile Balint, alias Sile Cămătaru.

Aflate într-o veche rivalitate, clanurile Vancică și Cămătaru s-au războit, de-a lunbgul anilor, în mai multe reprize. Pentru a putea face față fraților Sile și Nuțu Cămătaru, frații Lică și Dan Udilă, liderii clanlui Vancică, i-au angajat pe membrii grupării Sportivilor.

Cel mai violent incident a avut loc, tot în 2012, pe o stradă din Popești Leordeni, unde mai mulți membri ai grupării Sportivilor s-au implicat într-un schimb de focuri cu Marian Sîrbu, zis Box și Daniel Chiraș, doi oameni de încredere ai Cămătarilor. În urma răfuielii, un membru al așa zisului clan al Sportivilor a fost împușcat în piept și a fost salvat de medici, care au fost nevoiți să-i taie un lob pulmonar.