Expert: “Explozia de la blocul din Rahova a fost cauzată de un scurtcircuit de la un cablu electric aflat la câțiva centimetri de conducta de gaze!”

Publicat: 15 04. 2026, 12:16
Actualizat: 16 04. 2026, 14:46

Explozia devastatoare care a avut loc în 17 octombrie 2025 la blocul din cartierul Rahova, sectorul 5 al Capitalei, a fost considerată inițial un efect al acumulării de gaze naturale, produsă în urma a două fisuri în conducta subterană de alimentare a imobilului. Așa au motivat demersurile realizate, ulterior, anchetatorii, evidențiind faptul că moartea a patru persoane și rănirea altor 20 a fost rezultatul unui lanț de grave neglijențe.

Procurorii au menționat, inițial, că gazele s-au scurs prin cele două fisuri apărute în conducta de alimentare, aflată în imediata apropiere a imobilului, substanța inflamabilă s-a infiltrat în sol, apoi spre subsol, unde s-a acumulat într-o cantitate suficientă pentru a genera explozia.

Cauza exploziei blocului din Rahova

Conform ultimelor informații date de surse Gândul, experții au stabilit cauza exploziei:

„A fost un scurtcircuit din cauza faptului că, în mod nepermis, un cablu electric trecea la câțiva centimetri de conductă, fapt ce a dus la declanșarea exploziei. Întrebarea care se pune este dacă nu cumva mai sunt și alte locuri din Capitală în care s-au realizat astfel de lucrări care pot duce oricând la un dezastru identic.

Este nepermis de lege ca un cablu electric să se afle la o distanță atât de mică de conducta de gaze.”

Cablul de electricitate fusese instalat în 1981, iar conducta de gaz în anii 2000

Pe de altă parte, potrivit surselor noastre, cablul de electricitate a fost instalat în 1981, când s-a construit blocul, iar conducta de gaz a fost montată după anul 2000, când locatarii și-au instalat centrale individuale. Așadar, se conturează ipoteza că, dacă a fost montat ceva greșit, atunci ar fi vorba de montarea conductei de gaze lângă cablul electric.

Un alt amănunt important. Potrivit surselor noastre, conducta de gaz era de polietilenă, material care nu se folosea în anii ’80, atunci când a fost construit blocul. Așadar, nu este exclus ca furnizorul de gaz să fi montat conducta prea aproape de cablurile electrice, care erau acolo de la construcția imobilului.

Patru persoane au murit

Explozia a avut loc în dimineața zilei de 17 octombrie 2025, la un bloc cu opt etaje situat pe Calea Rahovei, în zona străzii Vicina. Deflagrația a afectat în special etajele superioare (raportat între etajele 4 și 6 / 5 și 6 în diferite relatări), ducând la prăbușirea parțială a unor compartimente și la împrăștierea de resturi în curtea blocului și pe carosabil.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a activat planul roșu de intervenție, mobilizând mai multe autospeciale de stingere, echipe de descarcerare și unități medicale de urgență. La fața locului au fost trimise ambulanțe și echipe medicale care au preluat răniții și i-au transportat la spitale din București. Autoritățile au emis și un mesaj RO-ALERT pentru a avertiza populația să evite zona. În apropiere, un liceu a fost temporar închis și/sau a trecut în regim online, iar locatarii din clădirile afectate au fost evacuați.

Ancheta penală a fost extinsă

Procurorii Curții de Apel au extins ancheta penală pentru distrugere din culpă care a a avut ca urmare un dezastru, iar principalii vizați sunt distribuitorul de energie electrică și un angajat al companiei de gaze naturale care a realizat superficial verificările la fața locului. Pagubele sunt foarte mari, e vorba de 54 apartamente plus bunurile locatarilor si 36 mașini avariate.

Autorul recomandă: