Fabrică de bani falși, descoperită în Suceava. Trei români și un italian au falsificat 1,2 milioane de euro. Cine a fost capul rețelei
O fabrică de bani falși a fost descoperită în județul Suceava, fiind folosită de o grupare formată din trei români și un italian, specializat în astfel de activități. Potrivit anchetatorilor, liderul rețelei, un cetățean român, ar fi achiziționat sute de kilograme de hârtie specială și echipamente necesare pentru producerea bancnotelor contrafăcute, relatează News.ro.
Trei români și un italian au fost prinși cu 1,2 milioane de euro falși
Anchetatorii susțin că cetățeanul italian, cunoscut la nivel internațional pentru implicarea în falsificarea de bani, ar fi avut rolul de a-i instrui pe ceilalți membri ai grupării în tehnicile de realizare a bancnotelor false. Planul rețelei era distribuirea banilor pe piețele externe, în special în Bulgaria, țară recent intrată în zona euro. O parte dintre suspecți au fost prinși în flagrant la Sofia, în timp ce transportau aproximativ 1,2 milioane de euro falși. Ancheta este în desfășurare.
”Astăzi, 24 martie 2026, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi, efectuează 6 percheziţii domiciliare, în judeţele Suceava şi Ilfov, într-o cauză privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, falsificare de monede, punerea în circulaţie de valori străine falsificate sau dobândirea de instrumente de plată fără numerar falsificate şi deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori”, anunţă, marţi, Poliţia Română şi DIICOT.
Totul a început în urmă cu câteva luni
Potrivit comunicatului emis, în luna octombrie 2025, trei români şi un italian, ar fi constituit, în judeţul Suceava, o grupare de criminalitate organizată specializată în falsificare de monedă.
”Din investigaţii a rezultat că, în intervalul octombrie – noiembrie 2025, persoanele în cauză ar fi procurat, din străinătate, o cantitate însemnată, de ordinul sutelor de kilograme, de hârtie specială pentru producerea de bani falşi. Ulterior, liderul grupului infracţional organizat (cetăţean român) ar fi achiziţionat aparatură performantă pentru iniţierea unei imprimerii clandestine într-o locaţie din zona rurală a judeţului Suceava”, precizează anchetatorii.
Aceştia menţionează şi că italianul implicat este cunoscut la nivel internaţional cu preocupări legate de falsificarea de bani, rolul acestuia în cadrul grupării infracţionale organizate fiind de a-i instrui pe ceilalţi membri cu privire la producerea banilor falşi, precum şi de a facilita, prin intermediul conexiunilor infracţionale din străinătate, procurarea de instrumente sau materiale în vederea producerii de bani falşi, precum şi punerea în circulaţie a acestora pe teritoriul României sau teritoriul altor state.
”Relevant este şi faptul că, persoanele în cauză ar fi vizat crearea unor legături infracţionale în Bulgaria, care a adoptat recent moneda euro – monedă naţională, sens în care s-ar fi deplasat în mai multe rânduri în ţara vecină. Ieri, 23 martie 2026, în baza cooperării poliţieneşti dintre autorităţile române şi cele bulgare, persoana de origine italiană, doi cetăţeni români şi doi cetăţeni bulgari, au fost depistaţi în Sofia, în timp ce ar fi deţinut şi transportat o cantitate impresionantă de bancnote contrafăcute cu cupiură de 100 de euro, aproximativ 1.200.000 de euro (falşi)”, arată anchetatorii.
AUTORUL RECOMANDĂ