FBI: Alec Baldwin a apăsat pe trăgaciul pistolului cu care a fost ucisă din greșeală directoarea de imagine Halyna Hutchins

Publicat: 14 08. 2022, 19:12
Alec Baldwin / Sursă Foto: Profimedia - Ilustrativ

O expertiză a FBI a dus la concluzia că actorul și producătorul Alec Baldwin a apăsat pe trăgaciul pistolului cu care a fost ucisă din greșeală directoarea de imagine Halyna Hutchins, pe platoul de filmare al peliculei Rust. Arma nu s-ar fi putut descărca singură, spun experții FBI.

Alec Baldwin a împușcat-o din greșeală pe Halyna Hutchins în timp ce filma o scenă pentru Rust, în octombrie 2021. Actorul a spus tot timpul că nu a apăsat pe trăgaciul armei. Cu toate acestea, expertiza criminalistică a FBI a stabilit că arma nu s-ar fi putut descărca fără ca trăgaciul să fie apăsat fizic, arată raportul consultat de Sky News. Constatările au fost analizate și de către Biroul de investigații medicale din New Mexico, iar un raport post-mortem a clasificat moartea lui Hutchins drept accident.

„Moartea a fost cauzată de o rană prin împușcare în piept. Examinarea rapoartelor disponibile ale forțelor de ordine nu aduce nicio dovadă că arma de foc a fost încărcată intenționat cu muniție reală pe platoul de filmare. Pe baza tuturor informațiilor disponibile, inclusiv a absenței intenției evidente de a provoca răul sau moartea cuiva, decesul poate fi clasificat drept accident”, se arată în raport.

Alec Baldwin le-a spus anchetatorilor că a crezut că pistolul care i-a fost înmânat pe platoul de filmare din New Mexico era neîncărcat și putea fi folosit în siguranță pentru scena din film. Actorul a spus într-un interviu recent că, deși „ar face orice pentru a repara cele întâmplate”, nu se simte vinovat pentru împușcătura care a ucis-o pe Hutchins.