Scandal la o școală din Pașcani: Elevii au proiectat filme pentru ADULȚI direct pe tabla interactivă, în timpul unei pauze

Publicat: 24 04. 2023, 17:38
Actualizat: 24 04. 2023, 17:46

Mai mulți elevi de la o școală profesională din Pașcani sunt anchetați după ce, în timpul unei pauze, au proiectat pe tabla interactivă din clasă filme pentru adulţi.

Incidentul a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. Este vorba despre elevi de la Şcoala Profesională, care sunt cu toţii majori. Deşi sistemul smart este securizat, au reuşit cumva să se conecteze folosind hotspot-ul şcolii la respectiva tablă interactivă şi au proiectat mai multe filme XXX.

Anchetă la nivelul școlii

Liceenii au filmat momentul și l-au distribuit pe grupurile interne din clasă și din școală. De aici a fost doar un pas până ce directorul unității de învățământ a aflat despre isprava lor. Și nu a râs. Ba din contră. A deschis o anchetă internă pentru a afla cine sunt elevii dornici de glume și din ce clasă provin. În acest sens, a fost constituită o comisie la nivelul școlii.