Finala „Românii au talent 2025”. Surpriză neașteptată: iată cine a câștigat premiul de 120.000 de euro pus la bătaie de PRO TV!
Ediția a 15-a a emisiunii „Românii au talent” s-a încheiat vineri seară, 23 mai, cu finala transmisă „live” PRO TV. 10 concurenți au urcat pe scenă pentru ultima oară în acest sezon, toți având același gând comun: să convingă publicul că merită marele premiu în valoare de 120.000 de euro.
Câștigătoarea sezonului a fost desemnată Damaris Lupu, o adolescentă de 14 ani din Tecuci, care a oferit un moment de contorsionism apreciat atât de jurați, cât și de telespectatori.
Cine este Damaris Lupu, câștigătoarea „Românii au talent 2025”
Damaris s-a remarcat prin execuția tehnică și autocontrolul avut pe scenă, reușind să transforme o pasiune personală într-un act artistic convingător. Ea practică această disciplină de la vârsta de nouă ani, fiind autodidactă. A început să se antreneze după ce a urmărit pe Internet videoclipuri cu gimnaste care făceau același lucru, iar de atunci s-a dedicat perfecționării.
Pentru o scurtă perioadă, Damaris a locuit în Austria, acolo unde familia sa emigrase din cauza dificultăților financiare. Revenită în țară după pandemia Covid-19, adolescenta și-a reluat antrenamentele și a continuat să evolueze pe cont propriu.
Pe locul al doilea la „Românii au talent 2025” s-a clasat Sara Hanț, în vârstă de 10 ani, care a obținut un premiu de 20.000 de euro. Tânăra a impresionat prin naturalețea interpretării și maturitatea artistică.
Alexia Tudose a ocupat poziția a treia, cu o interpretare personală a piesei „Confesiune”, de Smiley. În urmă cu trei ani, Alexia a trecut printr-un accident grav, în urma căruia brațele i-au fost amputate și apoi replantate. Acest aspect a făcut ca apariția ei în finală să fie cu atât mai remarcabilă, iar performanța de care a dat dovadă i-a impresionat pe jurați și telespectatori, deopotrivă.
Premiul de originalitate, în valoare de 10.000 de euro, a fost acordat Simonei Beșleagă, care a adus în fața publicului o piesă folclorică rară, „Codreanca”.
Clasamentul final
Iată restul topului:
- Locul 4 – Marius Moldovan
- Locul 5 – Hakuna Matata (acrobați)
- Locul 6 – Famous by D-Strict (trupă de dans)
- Locul 7 – Miruna Ungureanu
- Locul 8 – Simona Beșleagă
- Locul 9 – Ianis Pîrșe
- Locul 10 – Gabriel Doda
Finala „Românii au talent” din acest an a fost marcată de o diversitate de stiluri artistice și de povești de viață care au emoționat publicul. Show-ul de la PRO TV, unul dintre cele mai urmărite programe din România, a confirmat încă o dată interesul publicului pentru descoperirea talentelor autentice.
CITEȘTE ȘI: