Fost ministru al Justiţiei, optimist în privinţa eliminării pensiilor speciale. Tudorel Toader: „Cred că se va da o decizie”
„Eu personal nu cred că se vor pierde bani” spune fostul ministru Tudorel Toader, despre pensiile de serviciu ale magistraţilor. Ba mai mult, acesta consideră că „se va da o decizie pe care societatea civilă o va primi pozitiv şi că forurile europene vor găsi soluţia pentru deblocarea sumei”.
Tudorel Toader a declarat, pentru B1Tv, că amânările Curţii Constituţionale nu sunt o situaţie singulară.
„Nu este singura dată când Curtea amână repetat luarea unei decizii. E adevărat că este o problemă foarte sensibilă pe care o așteaptă toată societatea civilă. Tot adevărat, cred eu, este și faptul că politicienii au ostilizat relația dintre magistrați și societatea civilă”.
Toader consideră că efortul magistratului Gheorghe Stan de a reveni din concediul paternal ca să participe la şedinţa în urma căreia s-a amânat din nou decizia asupra pensiilor speciale este unul de apreciat, cât şi faptul că CCR a stabilit în doar o săptămână termen pentru pronunţare.
„E de apreciat, cred eu, faptul că Gheorghe Stan a venit din concediu paternal să participe la ședința. E de apreciat și faptul că s-a dat un termen scurt de o săptămână. Eu mă așteptam și astăzi la o decizie, dar aici este o altă chestiune”, a mai spus Tudorel Toader.
Magistraţii Curţii au amânat pentru 18 februarie 2026 luarea unei decizii pe reforma pensiilor magistraților, fiind a cincea amânare din dosar, scrie Mediafax.
RECOMANDAREA AUTORULUI: