Fosta studentă la Medicină din Timișoara, condamnată după ce a ucis și tranșat un bărbat, a fost eliberată condiționat

Publicat: 15 03. 2022, 09:54
Sursa foto: Arhivă CANCAN

Studenta la Facultatea de Medicină din Timișoara care a omorât și tranșat în camera de cămin, acum 13 ani, un bărbat împreună cu iubitul ei din acea vreme, a fost eliberată condiționat de către magistrații Judecătoriei Gherla.

Inițial, Carmen Bejan (căsătorită Șatran), a fost condamnată la 19 ani și 8 luni de închisoare pentru omor, dar comisia pentru eliberări condiționate din cadrul Penitenciarului Gherla, unde femeia se află încarcerată, a fost de acord cu eliberarea acesteia.

Cererea a ajus ulterior în instanță, iar magistrații Judecătoriei Gherla au luat în calcul și faptul că femeia nu a fost niciodată sancționată disciplinar în perioada de detenție. Mai mult, ea ar fi obținut și recompense.

„Admite propunerea formulată de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Gherla şi în consecinţă: 1. Dispune liberarea condiţionată a persoanei private de libertate SATRAN CARMEN condamnată la pedeapsa de 19 ani şi 8 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 144/2014 a Tribunalului Arad, pe data rămânerii definitive a sentinţei. 2. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care, suma de 313 lei reprezentând onorar pentru avocatul din oficiu, avocat Mureşan Năsălean Flavia se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei, Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 14.03.2022”, a decis instanța de judecată.

Crima de la Timișoara a șocat opinia publică la acea vreme

În august 2009, Bejan, împreună cu iubitul său de la acea vreme, a ucis și tranșat un bărbat în camera sa de cămin din Timișoara.

Ulterior, cei doi au cumpărat un geamantan în care au ascuns cadavrul bărbatului, ulterior ascunzându-l în portbagajul unei mașini.

Carmen Bejan și iubitul ei de la acel moment, Sergiu Florea, au ademenit un bărbat în camera de cămin de la Universitatea de Medicină din Timișoara, pentru ca tânăra să întrețină relații sexuale contra-cost cu acesta.

Pentru că au apărut probleme din cauza banilor, cei doi l-au ucis pe bărbat și apoi au vrut să îi ardă trupul.

De-a lungul vremii, femeia a câștigat o reducere a pedepsei de 540 de zile, în baza legii recursului compensatoriu, cea care le oferă zile de libertate deținuților cazați în condiții improprii. De asemenea, ea a câștigat și 428 de zile de libertate pentru munca prestată în timpul detenției.

Decizia Judecătoriei Gherla nu este definitivă și poate fi contestată în trei zile.