Fostul șef al Serviciului Caziere din Tulcea a fost găsit mort. Mihăiță Brânză avea 44 de ani

Publicat: 16 11. 2022, 17:45

Fostul șef al Serviciului Caziere din Tulcea, Mihăiță Brânză, a fost găsit mort în dimineața zilei de miercuri, chiar în apropropierea blocului în care acesta locuia.  

Comisar șef (în rezervă) Mihăiță Brânză avea numai 44 de ani, era căsătorit și avea un băiețel. Potrivit presei locale, bărbatul a murit în condiții suspecte, astfel că IPJ Tulcea a deschis dosar de moarte suspectă pentru a stabili împrejurările în care fostul lor coleg și-a pierdut viața.

Familia este împietrită de durere

Familia fostului șef al Serviciului Caziere din Tulcea este împietrită de durere, sora lui Mihăiță Brânză postând pe pagina sa de Facebook un mesaj extrem de emoționant.

”Mereu în sufletele noastre, mereu așa. Drum lin către îngeri, frățiorul meu drag. Ultimul meu cuvânt a fost… te iubesc și asa va fi mereu!!”, a scris aceasta. Sute de prieteni au postat, la rândul lor, mesaje de condoleanțe, dispariția prematură a comisarului șef  lânsând în urmă un mare gol.