FOTO | 900 de militari români și americani au participat la un exercițiu NATO de amploare desfășurat la Galați. Cum se antrenează trupele

Publicat: 11 03. 2022, 11:12
Actualizat: 11 03. 2022, 11:14
Sursă foto: MApN/Facebook/ Caracter ilustrativ

Exercițiul multinaţional „Justice Eagle 22.1” derulat de NATO la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan din Galați s-a încheiat joi. Aproximativ 900 de militari români şi americani, cu peste 70 de mijloace tehnice au făcut exerciții militare în comun, în perioada 2-10 martie, potrivit Ministerului Apărării Naționale (MApN).

Sursă foto: MApN/Facebook

Exerciţiul multinaţional ,,Justice Eagle” se desfăşoară anual pe teritoriul României şi are ca obiective creşterea interoperabilităţii forţelor armate membre ale NATO, menţinerea capabilităţii de dislocare şi instruire în comun prin exersarea sprijinului logistic aferent și dezvoltarea unui mediu regional favorabil cooperării militare multinaţionale.

Sursă foto: MApN/Facebook

Exerciţiul de anul acesta, organizat de Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti”, s-a desfăşurat pe baza unui scenariu imaginar, dar adaptat ameninţărilor operaţionale posibile, în scopul dezvoltării relaţiilor funcţionale între structurile participante şi armonizării procedurilor operaţionale specifice operaţiilor ofensive.

Sursă foto: MApN/Facebook

MApN mai precizează că militarii americani participanţi la exerciţiul „Justice Eagle 22.1” fac parte din detașamentele dislocate în România ca parte a măsurilor de consolidare a posturii aliate pe întreg flancul estic al NATO, ca formulă defensivă de asigurare a securității aliaților și de descurajare a acțiunilor agresive în regiunea Mării Negre.

Sursă foto: MApN/Facebook