FOTO – VIDEO | Un celebru jurnalist de la New York Times a fost ucis de trupele ruse

Publicat: 13 03. 2022, 15:54

Celebrul jurnalist Brent Renaud, în vârstă de 51 de ani, de la The New York Times, a fost împușcat, duminică, de forțele ruse care au deschis focul asupra unei mașini în apropiere de Irpin, a spus șeful Poliției din zonă.

Brent Renault se afla într-o mașină, alături de un coleg, iar la un moment dat au fost atacați de trupele ruse, conform The Guardian.

Un alt jurnalist se afla cu el în acel moment și a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale după atac.

Jurnalistul american rănit a fost adus la Spitalul Okhmatdet din Irpin, unde primește îngrijiri medicale.

„Eu și colegul am traversat primul pod din Irpin, am încercat să ajungem pe al doilea pentru a filma cum mergeau refugiații. Cineva a fost de acord să ne ducă până la pod, ne-am urcat în mașină – și au deschis focul asupra noastră.

Șoferul s-a întors să plece de acolo, iar în acel moment am fost lovit. Am văzut că Brent Renault, prietenul meu, a fost și el rănit – la gât. Apoi ne-am despărțit și nu știu ce s-a întâmplat la el – m-a adus aici o ambulanță”, a spus jurnalistul care se afla lângă Brent Renault, care nu știe, deocamdată, că acesta nu mai e în viață.

Duminică se împlinesc 18 zile de la momentul în care Rusia a invadat teritoriul ucrainean. Armata ucraineană a anunțat că opt rachete rusești au fost lansate către o bază militară din Yavoriv, ​​​​în apropiere de granița cu Polonia. Aeroportul din apropierea orașului de vest Ivano-Frankivsk a fost și el lovit. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că 1.300 de militari ucraineni au murit în conflict până acum.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că Rusia încearcă să creeze noi „pseudo-republici” în Ucraina pentru a distruge țara, dar a precizat că forțele ruse nu au nici puterea, nici spiritul pentru a cuceri țara pe care o conduce.

Citește și Românii pot fi „Alături de Ucraina” în campania pentru refugiați organizată de Asociația Medici pentru România în parteneriat cu grupul de presă Gândul