Frans Timmermans, despre legea abuzului în serviciu: ”Rezultatul nu ar încălca normele europene”. Ciolacu: ”Legea va pleca cu pragul de 9.000 de lei”

Publicat: 31 03. 2023, 17:15

This browser does not support the video element.

Frans Timmermans, vicepreşedintele Comisiei Europene, atrage atenţia că abuzul în serviciu nu este permis, însă aşteaptă să vadă forma finală pe care o va avea iniţiativa legislativă votată miercuri în Senatul României. Oficialul a explicat, însă, că are încredere în buna-credinţă a lui Marcel Ciolacu, colegul său de familie politică.

”Foarte clar, nu este absolut acelaşi lucru. Să fim foarte clari în această privinţă. Marcel Ciolacu şi partidul sunt dedicaţi foarte mult statului de drept. Mi-au lămurit acest lucru de multe ori, nu doar în cuvinte, văd ce se întâmplă în guvern. Şi această problemă specifică nu este în etapele finale ale soluţiei. Aşa că personal aş aştepta până când voi vedea ce rezultă la final şi până atunci mă abţin să-mi exprim opinia.

Dar este clar că nu operăm în acelaşi mod ca la momentul respectiv (n.r. vremea Ordonanţei 13). Acesta este acum, în mod clar, un partid dedicat valorilor europene, angajat în respectarea statului de drept, şi să vedem ce rezultă de aici, şi apoi putem avea o judecată finală”, a declarat vineri vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, într-un interviu pentru Digi24.

Întrebat dacă există în vreo ţară din Europa un plafon de dezincriminare a abuzului de serviciu de mărimea celui votat în Senat, de circa 50.000 de euro, Frans Timmermans a răspuns că în opinia sa, „abuzul de serviciu este abuz în serviciu şi, ca atare, nu este permis”.

”Şi aceasta este, cred, o normă europeană asupra căreia toată lumea poate fi de acord.Să aşteptăm să vedem ce rezultă din această situaţie până la urmă şi apoi putem judeca dacă acest lucru este în conformitate cu normele europene, da sau nu?. Ceea ce am auzit, ce mi s-a spus în această dimineaţă în discuţiile pe care le-am avut îmi dă încredere că rezultatul nu ar încălca normele europene. Dar să aşteptăm şi să vedem”, a reiterat liderul european”, a mai spus Timmermans.

Marcel Ciolacu: ”Legea va pleca cu pragul de 9.000 de lei”

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că legea va pleca la promulgare din Camera Deputaților cu pragul de 9.000 de lei pentru abuzul în serviciu, propus de Ministerul Justiției.

”Miercuri această lege va pleca din Camera Deputaților cu 9.000 de lei, pragul propus de Ministerul Justiției. Eu am așteptat o propunere tehnică a specialiștilor. Ea a venit de la Ministerul Justiției și eu și primul ministru ne-am asumat-o”, a afirmat liderul PSD.

Marcel Ciolacu a explicat presei că nu a știut despre propunerea ca pragul să fie de 250.000 de lei, așa cum s-a votat la Senat. ”Eu am fost anunțat de o singură cifră, 9.000 de lei, am luat act din declarația Ministerului Justiției.”