Bărbatul din Republica Moldova, căutat la nivel național, a fost prins pe un câmp din Dolj
Astăzi, polițiștii doljeni continuă, în județul Dolj, activitățile de căutare a bărbatului de 26 de ani, cetățean al Republicii Moldova.
Update 7 septembrie, ora 13:55. Momentul în care suspectul este prins de polițiști, pe un câmp, a fost filmat.
Update 7 septembrie, ora 13:19. Bărbatul din Republica Moldova, căutat la nivel național, a fost prins pe un câmp din Dolj, în urmă cu puțin timp.
„În urma activităților desfășurate de polițiști, barbatul de 26 de ani, cetățean al Republicii Moldova, a fost depistat în extravilanul localității Catane. Cel în cauză se află în custodia poliţiştilor, urmând a fi condus la sediul poliţiei, județul Dolj. Cercetările sunt continuate, urmând a fi dispuse măsuri legale”, a transmis poliția.
Din verificările efectuate până în prezent s-a stabilit barbatul ar fi condus un autoturism sustras de pe teritoriul Bulgariei, pe care l-ar fi abandonat în zona unei păduri din apropierea orașului Strehaia, existând indicii ca s-ar fi deplasat în județul Dolj.
„La acest moment, activitățile sunt în desfășurare, polițiștii efectuând verificări și activități de căutare pentru depistarea persoanei în cauză.
În funcție de rezultatul verificărilor, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.
La activități participă și jandarmii doljeni”, spun polițiștii.
Bărbatul dat în urmărire națională ar avea 2 acte de identitate cu nume diferite
Vă reamintim că un tânăr, cu dublă cetățenie, ar fi dat în urmărire la nivel național după ce ar fi forțat două filtre ale poliției din Bulgaria. Surse judiciare au transmis pentru Gândul că un polițist ar fi fost rănit, în timpul incidentului. Bărbatul este suspectat că se afla la volanul unei mașini furate, înmatriculată în Bulgaria și posibil folosită la transport ilegal de migranți, și ar fi fugit în România. Acesta ar fi abandonat autoturismul în apropiere de Strehaia. Polițiștii și jandarmii îl caută.
Bărbatul ar avea asupra sa două acte de identitate cu nume diferite. Potrivit anchetatorilor, documentul românesc, emis pe numele Ivan George Andrei, ar fi fals. Identitatea sa reală ar fi Drăgan Iulian, nume care apare în pașaportul emis de Republica Moldova, spun surse juridice pentru Gândul.
Fugarul ar fi cercetat în Bulgaria pentru furtul a două mașini și infracțiuni privind falsificarea și folosirea unor acte de identitate. Polițiștii și jandarmii continuă căutările pentru găsirea acestuia. Autoritățile le cer celor care îl observă să nu îl abordeze și să anunțe imediat forțele de ordine.