Fum la Spitalul Județean din Pitești, într-un salon în care erau internați pacienți cu COVID. Pacienții au fost evacuați de urgență

Publicat: 09 05. 2021, 09:32
Actualizat: 09 05. 2021, 11:38
A fost semnalat fum la Spitalul Județean din Pitești, într-un salon cu bolnavi Covid (FOTO: ePitesti.ro)

A fost panică, duminică dimineața, la Spitalul Județean de Urgență din Pitești, după ce s-a semnalat fum într-unul dintre salonaele în care erau tratați pacienți cu COVID-19. Primii care au intervenit au fost cadrele medicale și nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.

Ulterior, la fața locului au ajuns și reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, care au constatat că nu mai sunt probleme.

Cele două persoane internate în salon au fost mutate imediat, fără ca starea de sănătate să le fie afectată de incident.

„În jurul orei 4.30, într-unul din saloanele în care sunt tratați pacienți diagnosticați cu noul coronavirus a fost semnalat miros de fum. Cadrele medicale au acționat imediat. Prelungitorul care alimenta cu electricitate un concentrator de oxigen a fost scos din priză și, astfel, evitată producerea un incendiu”, a declarat Cristina Cazacu, purtătorul de cuvânt în cadrul Spitalului, citată de ePitesti.ro.

Echipa care asigură mentenanța în spital a stabilit că prizele de oxigen sunt funcționale, singura defecțiune fiind la prelungitorul respectiv, care a și fost înlocuit.

Citește și:

Infecții nosocomiale la unitatea suport COVID de la Universitatea de Medicină Târgu Mureș. Secția a fost închisă pentru dezinfecție

Spitalul Colentina încă nu se deschide pentru toți pacienții. Conducerea unității solicită DSP să permită regimul mixt de tratament

O nouă boală misterioasă a creierului, investigată de medicii din Canada: Șase persoane ar fi murit deja din cauza acestei afecțiuni