Furtuna Atena a făcut ravagii pe insula grecească Evia, devastată de incendiile din această vară

Publicat: 10 10. 2021, 17:00
Pompierii români, în a cincea zi de luptă cu incendiile din Insula Evia / Sursa FOTO: Twitter

O furtună a lovit duminică insula Evia din Grecia unde a provocat inundaţii şi a întrerupt circulaţia pe mai multe căi rutiere, la câteva săptămâni după incendiile care au făcut ravagii în nordul insulei.

Furtuna, numită Atena de serviciile elene de meteorologie, a provocat „daune foarte importante” reţelei rutiere din apropierea localităţilor costiere Agia Anna şi Psaropouli, a declarat un reprezentant al autorităţilor locale, citat de televiziunea de stat ERT.

„Zeci de case au fost inundate (…), torenţii au ieşit din matcă, cu toate că precipitaţiile au durat doar câteva ore. Este un semn că ne aşteaptă o iarnă foarte grea”, a spus George Kelaiditis.

Incendiile forestiere au devastat insulele Evia şi Rodos în iulie şi august

Incendiile forestiere au devastat insulele Evia şi Rodos în iulie şi august, precum şi regiunile Atena şi Peloponez.

În total, în perioada 29 iulie – 12 august, 100.874 de hectare de păduri de pini şi plantaţii de măslini au fost mistuite de flăcări în Grecia, conform calculelor efectuate de AFP cu ajutorul datelor de la Sistemul european privind incendiile forestiere (EFFIS). Trei persoane şi-au pierdut viaţa în aceste incendii.

Grecia, obişnuită cu lunile fierbinţi de vară, a fost afectată în acest an de cel mai grav episod de caniculă din ultimele trei decenii, notează AFP.

După ce au ars pădurile, oamenilor le este teamă de inundații

Hectare întregi de pădure au ars ca o torță, pini crescuți de aproape 200 de ani s-au transformat în cenușă, iar animalele au murit carbonizate pe câmpuri și munți în luna august a acestui an.

Cea mai mare teamă o au cei care locuiesc în zona de munte. Și Gournas Thanasis are o locuință acolo, însă îi este teamă să meargă.

„Acum nu vreau să merg acolo pentru a vedea totul negru, cenușiu. Eu am crescut cu multă verdeață. O altă problemă sunt ploile. Oamenilor le este teamă că vor fi inundații în toamnă, iar pădurea, care era o apărare împotriva inundațiilor, a ars. Din păcate, economia va fi la pământ o perioadă lungă de timp. Sperăm că autoritățile ne vor ajuta”, spune Gournas Thanasis.

Alături de pompierii români care stau în prima linie a luptei cu incendiile din Evia au fost și pompieri ucrainieni, sârbi și polonezi.