Gabriela Firea, atac la Guvernul Mureșan: ”E un milkshake. Miniștrii ne-au dovedit cât de nepregătit este acest Guvern”

Publicat: 29 09. 2026, 09:45
Actualizat: 29 09. 2026, 09:49

Gabriela Firea lansează un atac dur la adresa Cabinetului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan, în cea de-a doua zi a audierilor din Parlament. Europarlamentarul PSD susține că primele prestații ale miniștrilor nominalizați ar demonstra că viitorul Executiv este ”nepregătit” și critică programul de guvernare, despre care afirmă că prelungește politicile de austeritate.

Audierile au început luni, iar prima zi s-a încheiat cu patru avize negative și două favorabile.

Gabriela Firea își începe mesajul cu o serie de întrebări care vizează domeniile sociale și măsurile pe care le așteaptă de la viitorul Executiv. Potrivit acesteia, răspunsurile ar trebui să vină din partea candidaților propuși pentru ministerele cu atribuții sociale. Firea îl atacă în mod special pe Cătălin Drulă, propus pentru Ministerul Transporturilor, și ironizează nominalizarea lui Radu Miruță la Apărare. Cei doi au primit luni avize negative în comisiile de specialitate.

”Bani mai mulți pentru salarii, alocații şi pensii? Protecție pentru mame și familiile tinere? Condiții mai bune pentru elevi? Fonduri suficiente pentru analize medicale și medicamente inovatoare? La aceste întrebări, pe lângă multe altele, ar trebui să răspundă, cu empatie și gândul la oameni, miniștrii propuși să conducă ministerele sociale.

Răspunsurile nu vor veni direct, cu da sau nu, pentru că am fost deja avertizați că în 2027 va fi rău, şi mai rău dacă nu-i votăm! Miniștrii audiați până acum ne-au dovedit cât de nepregătit este acest guvern, construit parcă special să nu treacă la vot. Nu poți lua în serios declarațiile ministrului propus la Transporturi care în mandatul anterior s-a remarcat prin Zero kilometri de autostradă. Nu mai vorbesc de propunerea de la Apărare, pentru care-și dau coate de la soldați până la generali”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

”Așa-zisul program de guvernare e un milkshake”

Criticile fostului primar al Capitalei se îndreaptă și spre programul de guvernare prezentat de Siegfried Mureșan.

”Am citit așa-zisul program de guvernare. E un “milkshake”, așa cum a descris propunerea de la Externe parteneriatul strategic, de peste 25 de ani, cu SUA. Grav e că măsurile propuse continua austeritatea. Nimic important pentru industrie, agricultură, iar capitolul politică externă nu există, chiar dacă România este într-o situație critică.

Ce auzim, însă, e ca un patefon stricat : alții sunt de vină. În loc să se concentreze să-și treacă guvernul, să negocieze, să prezinte programul, să-l explice oamenilor și să caute susținere, premierul desemnat și miniștrii săi au grijă doar să caute vinovații închipuiți”, a încheiat Gabriela Firea.