Gabriela Firea, despre vaccinare: „Încrederea românilor în vaccin este zdruncinată”

Publicat: 16 03. 2021, 07:20
Gabriela Firea, despre vaccinare: „Încrederea românilor în vaccin este zdruncinată”

Senatoarea PSD și fostul edil al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că autoritățile ar trebui să ofere informații clare, curate, nealterate, despre vaccinare și mai ales privitor la reacțiile adverse ale vaccinurilor anti-COVID-19.

Liderul PSD Gabriela Firea spune că românii trebuie informați, asemenei cetățenilor europeni, pentru a recăpăta încrederea în campania de vaccinare, zdruncinată în prezent de reacțiile adverse.

„Informația să fie curată”

„În situații de criză în general ceea ce trebuie să facă autoritățile este să manifeste maximă onestitate față de cetățeni, iar informația să fie curată, sub nici o formă alterată de alte interese sau gânduri. ,Din păcate la noi prima reacție a premierului a fost aceea de a nega că există și în România doze din vaccinul care a fost retras în multe țări europene. Abia apoi la relatările presei a revenit cu declarația și cu jumătate de gură recunoscut acest lucru”, a comentat Gabriela Firea la Antena 3.

Gabriela Firea: „Încrederea românilor în vaccin este zdruncinată”

„Pentru a recăpăta încrederea în vaccin, ea este zdruncinată în acest moment, trebuie să primească absolut toți românii, ca toți europenii, informație pură,informație curată nicidecum etichetări, sub nici o formă jigniri, nici catalogări. O persoană care adresează o întrebare despre vaccin înseamnă că vrea să se informeze. Nu înseamnă că este un terorist, nu înseamnă că este un antivaccinist, nu înseamnă că este negaționist. Înseamnă pur și simplu că este o persoană care dorește să se documenteze mai mult, atunci când iau o decizie care îi privește viața”, a mai spus fostul primar al Capitalei.

„Câtă vreme există fie și un caz , dar sunt mai multe în care s-au produs anumite anomalii în privința sănătății unor persoane care sau vaccinat, rămâne ca specialiștii bineînțeles să fac o legătură sau nu între momentul vaccinării și starea de sănătate a acelor persoane și să facă publice acele informații, deocamdată sunt niște supoziții, dar starea precară a acestor persoane reprezintă o certitudine. Și de aici trebuie să pornească toți cei care evaluează în acest moment situația vaccinurilor”, a mai declarat Firea.

Gabriela Firea a precizat că nu este anti-vaccin, anti-mască și nici „teroristă”, dar este nevoie de o informare completă, corectă, deoarece acum există o „criză de neîncredere” și fiecare are dreptul constituțional, uman, legitim să fie informat.