GÂNDUL LIVE. Un cadru medical de la Suceava, fără mască în timp ce primește preoții cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou!

Publicat: 25 11. 2020, 15:15

Moaștele Sfântului Ioan cel Nou au fost purtate zilele trecute prin mai multe localități din județul Suceava. Mașina care a transportat racla nu a oprit pe traseu, pentru a fi evitate aglomerările. Preoții au ajuns și la Spitalul Județean, acolo unde un cadru medical a fost surprins fără mască în timp ce primea fețele bisericești în unitate! Imaginile, difuzate în emisiunea Gândul LIVE.

Credincioșilor li s-a recomadat însă să rostească o rugăciune pentru cei care au murit din cauza COVID 19, dar și pentru pacienții și personalul medical care luptă cu temutul virus.

La un moment dat, cadrul medical renunță de tot la mască!

Racla a ajuns chiar și la Spitalul Județean de Urgență Suceava, acolo unde preoții au ținut și o slujbă.

Pe imagini se remarcă însă, din păcate, o doctoriță care nu poartă masca corespunzător, iar la un moment dat renunță de tot la ea. În primăvară, spitalul din Suceava a fost principalul focar de coronavirus din țară.

Prefectul și-a dat acordul pentru acest pelerinaj

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a declarat  că și-a dat acordul pentru pelerinaj, cu condiția să fie respectate normele de distanțare fizică și să nu se creeze aglomerări.

Potrivit acestuia, reprezentanții Arhiepiscopiei au dat asigurări că autovehiculul care va transporta în pelerinaj moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava prin județ nu se va opri pe traseu și nu va oferi ocazia să se formeze mulțimi.