GÂNDUL NEWS. Vaccinarea ne aduce mai aproape de normalitate!

Publicat: 23 04. 2021, 20:30

This browser does not support the video element.

Emma Zeicescu vă prezintă în fiecare seară, de luni până vineri, de la ora 20:30, cele mai importante știri ale zilei, la GÂNDUL NEWS.

Emisiunea are o durată medie de 5 minute, fiind alternativa perfectă de consum pentru a te informa la sfârșitul zilei cu cele mai importante subiecte din actualitatea românească și internațională.

1. Vaccinarea ne aduce mai aproape de normalitate!

Cu cât vor fi mai mulți români imunizați la COVID 19, cu atât vom scăpa mai repede de restricții și de starea de alertă. Este mesajul dat de presedintele Klaus Iohannis, care spune ca România va avea suficiente doze de vaccin ca să-și imunizeze populația.

2. Orasul Balș… greu de trecut

S-a convins și președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, care a stat o oră în coloană pe șoseaua care străbate orașul din Olt. Așa că la verificarea lucrărilor la Autostrada Ford, cea care va lega Piteștiul de Craiova, a ajuns cu întârziere. Lucrările au înregistrat un progres de 75%, iar până la toamnă, după obținerea autorizațiilor de construire se vor putea realiza primii km asfaltați.

(Mai multe detalii aici…)

3. Surpriză în trafic! Președintele a mers astăzi de la vila de protocol la Palatul Cotroceni cu… Bicicleta!

Totul s-a intamplat spre surprinderea pietonilor și șoferilor care l-au recunoscut. 40 de minute a făcut șeful statului din Nordul Capitalei până la Cotroceni și nu s-a arătat deranjat de ploaia căzută. De fapt, președintele a intrat în campania Vinerea Verde prin care este încurajat transportul alternativ. Campania a fost lansată în 12 martie, de Ministerul Mediului, și îşi propune ca, până la sfârşitul acestui an, cel puţin unul din patru angajaţi să meargă la serviciu pe jos, cu bicicleta sau cu transportul în comun.

(Mai multe detalii aici…)

4. Elevii s-ar putea întoarce în bănci, după Paște, însă nu se știe când pentru că județele sunt în diferite scenarii

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu propune ca elevii din clasele terminale să meargă fizic la școală. A doua propunere îi vizează pe elevii din școlile speciale, ministrul propune să vină fizic la școală, indiferent de scenariu. Totodată, acesta a precizat că săptămâna viitoare se va face o analiză pentru a stabili rata de infectare. Totodată, el a anunțat că testele de salivă ar putea fi folosite în școli.

(Mai multe detalii aici…)

5. Soluții pentru Capitală!

Comitetul Municipal pentru Situații de urgență se reunește sâmbătă pentru a decide prelungirea măsurilor de restricție, care au ajuns la termen. Mai ales că se apropie Floriile și Paștele, sărbători precedate de o prelungire a programului de funcționare a magazinelor. O altă problemă ce trebuie rezolvată este cea legată de măsurile ce vor fi ridicate dacă rată de infectare se va situa sub 3,5 la mie. În București rată de infectare a scăzut de la 7,2 …la 4 ,15 la mia de locuitori.

Știrile continuă pe site-ul nostru, gândul.ro, pe facebookul gândul și pe canalul nostru, de youtube. Numai bine!