Compania rusească Gazprom amenință că va reduce livrările de gaze către Republica Moldova. Care este motivul

Publicat: 23 11. 2022, 22:42
Actualizat: 23 11. 2022, 22:44
FOTO - Profimedia

Gigantul rusesc de stat Gazprom a amenințat că va reduce livrările de gaze către Republica Moldova prin intermediul Ucrainei, după ce a acuzat Kievul că reține livrările destinate vecinului său.

Astfel, Gazprom a susținut – într-o declarație pe Telegram – că volumul de gaz pe care îl furnizează la stația de măsurare a gazului de la Sudzha „pentru tranzit către Moldova, prin teritoriul Ucrainei, depășește volumul fizic transmis la granița Ucrainei cu Moldova”, notează uazmi.com, care citează CNBC.

Potrivit reprezentanților Gazprom, în cazul în care „dezechilibrul de tranzit” va continua, va începe să reducă furnizarea de gaze către stația de măsurare a gazelor din Sudzha pentru tranzitul prin Ucraina, începând cu 28 noiembrie, precizând că va reduce livrările echivalente cu cele care ar fi fost „livrate în minus”.

De altfel, nu este primul caz de acuzații din partea Gazprom la adresa Ucrainei, pe care o acuză că fură ostentativ gazul rusesc.

Potrivit sursei citate, în 2009, pe fondul unei dispute între Rusia și Ucraina privind gazele naturale, care era de fapt un șantaj al Rusiei asupra guvernului ucrainean pro-occidental de după Revoluția Portocalie, Gazprom a acuzat Ucraina de furt de gaze, ceea ce a devenit una dintre narațiunile propagandei rusești.

Prețul gazelor și întreruperea livrărilor folosite ca pârghie politică au fost un instrument de război hibrid al Rusiei timp de decenii.