George Simion anunță înființarea unui grup de lucru pentru modificarea legislației farmaceutice

Publicat: 27 10. 2026, 15:16

Președintele AUR, George Simion, a anunțat marți, 27 octombrie, în cadrul dezbaterii „Farmacia românească, între declin și renaștere”, organizată la Palatul Parlamentului, înființarea unui grup de lucru pentru modificarea legislației din domeniul farmaceutic.

Anunțul vine în contextul problemelor semnalate de profesioniștii din domeniu, de la birocrația excesivă și dificultățile economice ale farmaciilor până la accesul pacienților la medicamente esențiale.

În deschiderea dezbaterii, George Simion a subliniat că profesia de farmacist trebuie să beneficieze de recunoașterea și remunerarea corespunzătoare rolului său în sistemul de sănătate. Liderul AUR a anunțat constituirea unui grup de lucru care să reunească reprezentanții întregului sector farmaceutic și să identifice modificările legislative necesare.

„Pentru noi este foarte, foarte important să reevaluăm rolul farmacistului în societatea românească. Pentru noi este foarte important ca această profesiune să fie pe deplin recunoscută și recompensată corespunzător. În acest sens și în urma dezbaterilor de astăzi, vom înființa un cadru, un grup de lucru care să vizeze cadrul legislativ necesar. Ne interesează lanțurile, ne interesează depozitele, ne interesează importatorii și producătorii. Vrem să auzim vocea tuturor”, a declarat George Simion.

Președintele AUR a criticat și povara birocratică impusă profesioniștilor din domeniul farmaceutic, arătând că numeroase reglementări complică activitatea acestora și creează dificultăți suplimentare, în special pentru farmaciștii independenți. George Simion a susținut necesitatea eliminării regulilor inutile și a simplificării cadrului legislativ.

„De aceea, ne dorim un stat suplu și eficient, care să aibă reguli simple. Sunt sigur că și în profesiunea dumneavoastră, și în activitatea dumneavoastră de zi cu zi vă confruntați cu fel de fel de reguli, care mai de care mai tâmpite. Trebuie să tăiem din numărul de legi, trebuie să tăiem din regulile care nu se aplică sau se aplică unora și fac greutăți altora, cum ar fi cazul farmaciștilor independenți”, a afirmat liderul AUR.

Totodată, George Simion a atras atenția asupra necesității unui cadru legislativ predictibil, construit prin consultarea celor direct afectați de reglementări. Acesta a subliniat că modificările legislative nu trebuie adoptate fără participarea profesioniștilor din domeniu, iar unul dintre obiectivele demersului este redarea demnității profesiei de farmacist.

„Tot ce putem să vă promitem, în afară de deschiderea pe care o puteți observa, este că nu vom legifera niciodată fără consultarea tuturor părților implicate. Ca tot mediul antreprenorial și ca toți cetățenii români, cred că profesiile liberale au nevoie de predictibilitate. Vom pune în centrul activității de astăzi și în centrul cadrului legislativ, pe care sperăm să îl realizăm împreună cu dumneavoastră, redarea demnității profesiunii de farmacist”, a transmis George Simion.