Prima pagină » Actualitate » Moment amuzant la inaugurarea unui centru de tineret din Teiuș. Șase oficiali, dar numai cinci foarfeci. Al șaselea a tăiat panglica cu degetele

Moment amuzant la inaugurarea unui centru de tineret din Teiuș. Șase oficiali, dar numai cinci foarfeci. Al șaselea a tăiat panglica cu degetele

Sursa foto: Alba24.

Inaugurarea Centrului de Tineret din orașul Teiuș, județul Alba, a fost marcată de un moment neobișnuit. Șase persoane s-au pregătit să taie panglica tricoloră, însă organizatorii aveau la dispoziție doar cinci foarfeci. În lipsa unui instrument, unul dintre oficiali a apelat la degete pentru a participa simbolic la momentul festiv, relatează G4Media.

La inaugurarea care a avut loc marți, 27 octombrie, au participat primarul orașului Teiuș, Mirel Hălălai, președintele PSD Alba, Corneliu Mureșan, rectorul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Daniel Breaz, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, Simion Crețu, și vicepreședintele Consiliului Județean Alba, George Rotar.

Cea de-a șasea persoană prezentă la tăierea panglicii a fost administratorul public al orașului, pentru care nu a mai rămas nicio foarfecă.

Centru multifuncțional, cu piscină și sală de spectacole

Centrul de Tineret din Teiuș este o clădire multifuncțională, care include un bazin de înot, spații pentru activități sportive și săli de proiecție. Sala de sport modulară poate fi transformată într-o sală de spectacole cu o capacitate de până la 1.000 de locuri. Complexul dispune inclusiv de patru piste de bowling, arată jurnaliștii de la Alba24.

Proiectul ar fi trebuit finalizat la sfârșitul anului 2024, potrivit informațiilor publicate de G4Media.

Investiția este destinată activităților recreative, sportive și culturale pentru tinerii din Teiuș și din împrejurimi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fraudă de 3,5 milioane de euro cu fonduri europene pentru fermieri în România! Sute de proiecte, în vizorul procurorilor
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Cancan.ro
Ce poreclă rușinoasă i-a dat prințesa Bianca ispitei Daniela Pană de la Insula Iubirii
Prosport.ro
Loredana, o nouă apariție îndrăzneață la 56 de ani! Prietena Simonei Halep și a Nadiei Comăneci, fără inhibiții
Adevarul
Statul aduce muncitori din Asia, în timp ce tinerii români spun că nu găsesc joburi plătite suficient. Explicația unui sociolog
Mediafax
Balonul de aur. Fostul antrenor de la Viitorul Constanța, desemnat cel mai bun din lume
Click
Marina Voica, salvată de două ori de la moarte. Laurențiu Cazan: „Dacă nu se opera, în 1990, în Rusia, nu mai trăia”. Cum se simte acum
Digi24
Planul german: ziua de muncă de 12 ore. Se iau în calcul reducerea numărului de muncitori străini și înăsprirea examenelor de limbă
Cancan.ro
Mocăniță a încălcat contractul de confidențialitate și a recunoscut tot. Cu cine a plecat de la bonfire-ul final: cu Claudia sau cu Andrușca?
Ce se întâmplă doctore
Adina Postelnicu de la Heaven este de nerecunoscut. Cum arată acum cântăreața: operațiile estetice au schimbat-o total
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
La 16 ani de la dezastrul petrolier Deepwater Horizon, viața din adâncurile Golfului Mexic nu dă semne de refacere
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute