Gheorghe Dincă negociază, din pușcărie, cu cei patru copii ai săi. Cine este emisarul MONSTRULUI de la Caracal

Publicat: 18 04. 2024, 07:00
Actualizat: 18 04. 2024, 11:22

Gheorghe Dincă intenționează să ajungă la o înțelegere cu cei patru copii ai săi, care l-au abandonat complet încă de când au aflat, din presă, ce acuzații sunt aduse pe numele tatălui lor. Deținutul a apelat la ajutorul singurei persoane care nu-l privește ca pe un monstru.

Condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare, după ce le-ar fi răpit, violat și ucis pe Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu, Gheorghe Dincă a luat-o pe calea Domnului și s-a pocăit. Dincă și-ar fi recunoscut păcatele în cadrul unei spovedanii, după care a fost botezat de pastorul Viorel Lupu, un credincios care are o veche și strânsă legătură cu Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP).

Pastorul, care se ocupă în special de condamnații cu pedepse grele și care nu sunt căutați de nimeni la penitenciar,  a declarat, pentru Gândul, că încearcă să-i convingă pe copiii lui Gheorghe Dincă să-și accepte din nou tatăl.

Duhovnicul lui Dincă i-a sunat pe toți cei patru copii

Duhovnicul deținutului ar fi luat legătura cu fiecare dintre cei patru copii, trei băieți și o fată, să vină în vizită la părintele lor, încarcerat la Penitenciarul Craiova, în regim de maximă siguranță.

I-am sunat pe toți patru. Încerc să-i conving să facă pace cu tatăl lor, să-l accepte din nou, așa cum este. Până acum s-au făcut progrese, au vorbit la telefon, dar nu au trecut niciodată să-l vadă. De fapt, pe Gheorghe Dincă nu-l caută nimeni și ca urmare nu primește nici bani și nici pachete”, a spus Viorel Lupu.

Deținutul Dincă a fost nevoit să facă pace și cu restul pușcăriașilor, în condițiile în care, după ce crimele oribile pe care le-a comis au fost intens mediatizate, mulți dintre deținuți au anunțat că intenționează să-l bată sau, mai rău, să-l omoare.

Ulterior, după ce s-a pocăit și a început să participe la slujbele evangheliștilor, Dincă ar fi considerat că a venit momentul să se împace și cu cei patru copii. Până acum, însă, nu s-ar fi înregistrat vreun progres notabil.

Ultima victimă a sunat la 112

La data de 24 iulie 2019, Alexandra Măceșanu, atunci în vârstă de 15 ani, a plecat de acasă, din comuna Dobrosloveni, pentru a se întâlni cu un prieten, la Caracal.

Alexandra a făcut autostopul, Gheorghe Dincă a oprit, fata s-a urcat în mașina lui și de atunci nu a mai fost văzută niciodată. Dincă a dus-o pe Alexandra în casa lui din Caracal, unde procurorii DIICOT susțin că a violat-o, apoi a ucis-o și i-a ars cadavrul într-un butoi din tablă aflat în curtea casei lui.

Deși Alexandra a reușit să sune de trei ori la numărul 112 și să ceară ajutor, în speranța că va fi scoasă din casa „monstrului din Caracal”, polițiștii au așteptat 19 ore, până a doua zi dimineață, ca să intre în curtea lui Gheorghe Dincă, când deja fata nu mai era.

Ulterior, polițiștii au descoperit că numele lui Gheorghe Dincă este legat de o altă dispariție, cea a Luizei Melencu, în aprilie 2019, când avea 18 ani.

Luiza fusese văzută ultima dată tot în Caracal, în timp ce urca în mașina lui Gheorghe Dincă, care a oprit pentru că tânăra făcea autostopul pentru a ajunge acasă, în comuna Dioști.

Ancheta procurorilor DIICOT a arătat că Luiza a avut aceeași soartă ca și Alexandra Măceșanu.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Gheorghe Dincă, interviu în premieră națională din pușcărie. „Am recunoscut crimele sub tortură!”-Partea I

EXCLUSIV | PREMIERĂ NAȚIONALĂ. Declarații șocante ale lui Gheorghe Dincă despre cum a chinuit-o pe Alexandra Măceșanu (Partea II-a)