VIDEO | Guvernul a aprobat mai multe facilităţi pentru transportul persoanelor care vin din Ucraina – DOCUMENT

Publicat: 12 03. 2022, 14:14
Actualizat: 12 03. 2022, 14:18

This browser does not support the video element.

Guvernul a aprobat, sâmbătă, proiectul de hotărâre privind acordarea de gratuităţi şi facilităţi pentru transportul cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, a anunțat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

Este vorba despre gratuităţi şi facilităţi în transportul feroviar, rutier, naval și aerian, pentru cei care nu cer azil în România.

HG Gratuități Cetățeni Ucrainaon Scribd


Principalele decizii din Hotărârea de Guvern:

  • acordarea de gratuitate la toate călătoriile efectuate cu operatorii de transport feroviar, la tren de rang Regio și Interregio, clasa a II-a – loc, pe scaun, pe perioada staționării temporare sau a tranzitării teritoriului României, în baza actelor de identitate, a documentelor temporare de identitate, de rezidență sau a permiselor eliberate de autoritățile române;
  • scutirea de la plata tarifelor de trecere cu bacul pentru cetățenii străini sau apatrizii care intră în România prin punctul internațional de trecere a frontierei de stat româno-ucrainene dintre localitățile Isaccea şi Orlivka, precum și acordarea de gratuitate la călătoriile efectuate cu operatorii de transport fluvial pe ruta Isaccea – Galați;
  • acordarea de gratuitate la transportul rutier național sau internațional, după caz, pe perioada staționării temporare sau a tranzitării teritoriului României;
  • scutirea de la perceperea taxelor aferente autorizațiilor de transport de persoane și de marfă prevăzută de acordurile rutiere bilaterale sau multilaterale;
  • decontarea contravalorii biletelor de călătorie gratuită prin bugetul Autorității pentru Reformă Feroviară și reguli privind decontarea.

„În situații excepționale, (….) la solicitarea Ministerului Afacerilor de Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență și cu acordul statului de dstinație, se vor putea organiza transporturi gratuite ale respectivelor persoane care vor să părăsească România cu curse charter. Acordul statului de destinație urmând să se transmită Ministerului Transporturilor de către DSU”, a spus Dan Cărbunaru.

Peste 380.000 de cetăţeni ucraineni au intrat în România de la declanşarea crizei. Vineri, prin punctele de frontieră au intrat în România 71.121 de persoane, dintre care 16.348 cetăţeni ucraineni (în scădere cu 22,1 % faţă de ziua precedentă ).