Hollywood-ul se mută în EUROPA vara aceasta. Vedete precum Justin Bieber și Kylie Jenner au ales vacanțe de lux în Grecia și Spania
Vedetele internaționale dau tonul vacanțelor de lux în vara anului 2025, alegând insule exotice, coaste italiene rafinate și peisaje rustice pentru escapade romantice sau în familie. De la Ibiza și Capri, până în Grecia și Sardinia, celebritățile trasează trendurile estivale ale sezonului.
Hailey și Justin Bieber au ales insula Mallorca pentru o vacanță intimă, navigând cu un iaht de-a lungul coastei italiene. Cei doi s-au bucurat de peisaje spectaculoase și cine romantice pe malul mării, în timp ce Margot Robbie a preferat Ibiza pentru aniversarea sa. Actrița de 35 de ani și-a petrecut ziua de naștere într-un cadru exclusivist, într-un stil elegant și discret, caracteristic ei.
Kylie Jenner, vacanță în Toscana și Grecia
După participarea la nunta fastuoasă a miliardarului Jeff Bezos, Kylie Jenner a ales să se retragă în peisajul liniștit al Toscanei, după care și-a continuat aventura în Grecia, pe insula Paxos. Vedeta a fost surprinsă pe un iaht de lux, savurând micul dejun într-un halat de baie și relaxându-se în jacuzzi.
Paris Hilton s-a bucurat de paradisul sălbatic al Sardiniei
Paris Hilton a optat pentru o vacanță în Sardinia, o destinație apreciată pentru frumusețea sălbatică și atmosfera rafinată. Vedeta a petrecut un sejur în familie, alături de soțul său și cei doi copii. La polul opus, actrița Kate Hudson a ales un traseu complet al Mediteranei, călătorind cu iahtul prin Spania, Italia și Grecia însoțită de fiica ei și câțiva prieteni.
Sursa: Antena 1 Observator
Foto caracter ilustrativ / Sursa foto: Profimedia
CITEȘTE ȘI:
România, aproape de coada clasamentului UE la SĂRĂCIE: Un român din trei trăiește în lipsuri