Bolojan denunță presiunile din partea PSD pentru a pleca din funcție și spune că PNL nu va guverna din nou alături de social-democrați
Într-o postare pe Facebook, Ilie Bolojan denunță presiunile din partea PSD pentru a pleca din funcție și spune că PNL nu va guverna din nou alături de social-democrați. Premierul demis susține că România necesită un guvern cu puteri depline și punctează 3 aspecte de ordin politic.
„De la moțiunea de cenzură, PSD îmi cere să plec imediat din funcție, deși nu a oferit o soluție pentru a prelua guvernarea, de care, în mod evident, se teme. Acum îmi cere să guvernez. Asta fac. Cu atribuții limitate, acest guvern ține România pe linia de plutire”, spune Ilie Bolojan pe Facebook.
Ilie Bolojan: „PNL nu va guverna din nou împreună cu PSD”
Ilie Bolojan spune că PNL poate susține învestirea unui guvern fără ca facțiunea politică să facă parte din el. În cazul unui Executiv tehnocrat, liberalii propun un acord cu premierul pentru susținerea unor obiective, inclusiv adoptarea bugetului pe anul viitor. Totodată, Bolojan exclude o nouă guvernare alături de PSD. El acuză social-democrații că nu și-ar respecta angajamentele și că ar provoaca crize.
„Dar țara are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline, iar pentru asta:
1. PNL este dispus să asigure învestirea unui guvern, chiar dacă nu face parte din el. I-am prezentat domnului Luca Niculescu acest lucru și condițiile noastre de bun-simț.
În situația unui guvern tehnocrat, considerăm fezabil un acord al premierului cu fiecare dintre partide, prin care acestea să își asume susținerea unor obiective pe o anumită durată, inclusiv adoptarea bugetului pe anul viitor.
2. PNL nu va ataca niciodată soluții corecte pentru țară și nu va încălca un acord asumat.
Nu avem nicio șansă să recâștigăm încrederea românilor dacă nu ne respectăm unii pe alții și nu suntem responsabili.
Noi nu suntem PSD. Noi nu considerăm că a guverna pentru țară înseamnă să fii «fraier» sau să cazi într-o capcană.
3. PNL nu va guverna din nou împreună cu PSD, pentru că refuză să-i mintă pe români cu soluții care nu au cum să funcționeze.
Cine s-ar mai asocia cu cei care au dovedit în repetate rânduri că nu respectă angajamentele, fug de răspundere și provoacă crize?
PSD critică direcția prin care acest guvern a stabilizat țara, dar le cere celor pe care îi atacă fără încetare să rămână la guvernare.
Direcția noastră înseamnă că am încheiat PNRR-ul, am trecut cu bine de toate evaluările agențiilor de rating, ne-am asumat responsabilitatea, am spus adevărul, am respectat angajamentele și ducem România înainte.
PSD invocă grija pentru oameni, dar, în același timp, recunoaște că nu preia guvernarea «ca să nu se vulnerabilizeze»”, a mai transmis Ilie Bolojan.
Sursă foto: Facebook, Mediafax Foto