Ilie Năstase DIVORȚEAZĂ! Ioana a depus actele în instanță!

Publicat: 19 06. 2025, 08:21
Actualizat: 19 06. 2025, 14:53
Ilie Năstase divorțează! / Sursa FOTO: Mediafax

Ilie Năstase trece printr-un nou divorț. Pe 17 iunie 2025, la Judecătoria Constanța a fost înregistrat un dosar de divorț cu numărul 17822/212/2025. Părțile sunt Ioana Năstase, în calitate de reclamant, și fostul mare campion la tenis, ca pârât.

Procesul se află în faza de fond, iar obiectul este desfacerea căsătoriei dintre cei doi.

Nora lui Gușă, motiv de divorț?

Între Ilie Năstase și soția sa, căsătoriți de cinci ani, au mai existat episoade tensionate, dar se pare că, de data aceasta, ceva a pus capac. Informațiile pe care le-am putea pune cap la cap ne arată că Ioana Năstase a intentat acțiune de divorț la scurt timp după ce, pe rețelele sociale, a apărut o fotografie devenită virală: Ilie Năstase, într-o ipostază relaxată, alături de frumoasa cântăreață Jessie Baneș.

Tânăra noră a analistului politic Cozmin Gușă a postat imaginea pe pagina sa de Facebook, însoțită de un mesaj de apreciere:

„Legenda Ilie Năstase! Mă simt onorată că am avut ocazia să discut și să îi ascult poveștile”.

În mod inevitabil, momentul în care imaginea a început să circule online și data la care Ioana Năstase a înregistrat cererea de divorț au stârnit reacții și speculații în spațiul public.

Chiar dacă nu există niciun fel de dovezi directe care să lege cele două evenimente, coincidența temporală din acest caz nu putea să treacă neobservată.

Cine este Jessie Baneș

Jessie Baneș este o cântăreață și influencer în devenire, prezență tot mai activă în spațiul public. Numele ei a devenit tot mai cunoscut în contextul relației cu fiul analistului politic Cozmin Gușă, cei doi logodindu-se la începutul acestui an.

Apariția ei alături de Ilie Năstase a fost, cel mai probabil, prilejuită de o întâlnire casual, fără alte implicații, dar contextul în care a avut loc este suficient, iată, pentru a declanșa un val de interpretări. Mai cu seamă că a urmat un proces intentat de Ioana Năstase.

Ilie Năstase, legendă a sportului mondial

Ilie Năstase a fost primul număr 1 mondial în clasamentul ATP și una dintre cele mai cunoscute figuri ale sportului mondial.

Rămâne o personalitate puternic mediatizată și asta grație unei cariere încununate de succese majore, inclusiv titluri la US Open (1972) și Roland Garros (1973), precum și o serie de trofee în competițiile ATP Masters.

În plan personal, viața lui Ilie Năstase a fost de-a lungul anilor la fel de intensă precum cariera sa sportivă. A trecut prin mai multe căsnicii, cu Dominique Grazia, Amalia Teodosescu și Brigitte Sfăt.

Cu Ioana Năstase s-a căsătorit în 2020, după o relație marcată de suișuri și coborâșuri, unele dintre ele ținând capul de afiș al presei mondene.

De-a lungul anilor, Năstase a fost și subiectul unor controverse, atât în viața personală, cât și în context sportiv. De la declarații dure la câteva apariții controversate și conflicte cu foști parteneri, porecla „Nasty” i-a fost alimentată din plin.

Procesul de divorț dintre Ioana și Ilie Năstase este în fază incipientă, iar în perioada următoare ar trebui ca instanța să stabilească primul termen de judecată din dosar.

CITEȘTE ȘI:

Ilie NĂSTASE, ajuns la 77 de ani, vrea să devină tată!/„Nu suntem un cuplu liniştit, dar nici să ne luăm la bătaie!”

Ce PENSIE primește fostul tenismen Ilie Năstase, după recalculare. „Înseamnă că atât merit!”

„Nasty”, documentarul despre Ilie Năstase, pe o nouă platformă de streaming. Unde îl pot vedea FANII din România

S-au stabilit grupele pentru Turneul CAMPIONILOR. Cum este omagiat Ilie Năstase în cadrul competiției de la Torino