Imaginea care a stârnit revoltă printre șoferi, după ce un Logan și un Range Rover au parcat neregulamentar. De ce doar Daciei i-a fost blocată roata?

Publicat: 11 01. 2024, 11:53
Sursa foto: Observatorul Prahovean.ro

O imagine apărută în spațiul public a stârnit controverse atât între șoferi cât și între pietonii care trebuie să facă adesea slalom printre mașinile lăsate de șoferii indolenți ori pe trotuar ori blocând căile de acces către trotuar.

De multe ori problema blocării roților la mașinile parcate neregulamentar reprezintă întotdeauna un subiect controversat, generând frustrări atât în rândul șoferilor, cât și al pietonilor, întrucât nu sunt puține situațiile în care bolizii de lux „scapă” de „caracatiță”, în schimb mașinile „de buget” sunt imediat aspru pedepsite.

Recent, pe internet a apărut o imagine care pare să alimenteze teoria conform căreia blocarea roților ar fi preferențială în funcție de tipul și valoarea mașinii.

În fotografie se văd două autoturisme din două clase diferite parcate în proximitate una de cealaltă – un Dacia Logan și un Range Rover. Însă, aspectul notabil este că doar roata Loganului este blocată, în timp ce cea a „Range-ului” nu.

„Și mai zic că nu sunt aleși cei ce capătă caracatiță pe roată”, a fost mesajul însoțitor al imaginii.

Sursa foto: Observatorul Prahovean.ro

În lumina acestui caz, jurnaliștii prahoveni au cerut un punct de vedere din partea SGU Ploiești pentru a obține explicații. Conform reprezentanților SGU Ploiești, situația este diferită față de presupunerile vehiculate de către internauții revoltați.

Potrivit SGU Ploiești, indicatorul rutier de pe strada Cuza Vodă, unde a fost surprinsă imaginea, nu este însoțit de plăcuța adițională de confirmare a zonei de acțiune, atât în fața cât și în spatele său. Astfel, autovehiculele parcate numai după acest indicator sunt considerate parcate neregulamentar.

„Așadar, în cazul de față, sunt considerate autovehicule parcate neregulamentar doar cele aflate după indicator, pornind din dreptul acestuia.

Pe cale de consecință, mașina indicată în textul sesizării cititorului dvs este parcată corespunzător.

Mașinile parcate în fața indicatorului pot fi sancționate numai de reprezentanții poliției, în cazul în care aceștia consideră că acest lucru este necesar”, au precizat pentru Observatorul prahovean reprezentanții SGU Ploiești.

În concluzie, în ciuda revoltelor șoferilor, Range-ul menționat în sesizare este parcat regulamentar.