În 2009, băiatul din imagine a fost dat dispărut, iar în 2010 a fost declarat decedat. Zilele trecute, însă, a fost găsit în viață. Ireal ce s-a întâmplat cu el și unde a fost în ultimii 13 ani

Publicat: 03 01. 2023, 15:51
SURSA FOTO: The Herald

O mamă care era sigură că fiul ei a murit după ce nu a auzit de el timp de un deceniu a rămas în stare de șoc când a aflat că acesta trăiește. Tânărul a fost descoperit în viață într-un spital din sudul Franței.

Nicholas Curtis, din Glasgow, Lanarkshire, Marea Britanie, a făcut autostopul în Spania și Franța la mijlocul anilor 2000 și nu a mai luat legătura cu familia sa din 2010.

Mama lui, Joyce Curtis, a crezut că fiul ei a murit, dar pe 19 decembrie a primit un apel care spunea că băiatul ei se afla într-un spital din sudul Franței.

”Nu-mi venea să cred. M-am gândit că din cauza Covid și a tot ce s-a întâmplat, am crezut că a murit. Am plâns pentru el. Când am primit apelul pentru a-mi  spune că este în viață, am intrat în șoc. Tot ce am făcut a fost să plâng toată ziua. Acest lucru mi-a făcut Crăciunul mai fericit, mai ales că soțul meu a murit în iunie. Este ca acel film „Miracol pe strada 34”. Este ca un miracol. M-am resemnat cu faptul că a murit. Chiar am crezut asta și cred că toată lumea a gândit la fel”, a povestit femeia pentru Daily Star.

Joyce a considerat că băiatul ei trăia greu de ceva vreme la Paris, după ce a raportat dispariția lui în 2009.

Ea l-a vizitat într-un spital din Franța un an mai târziu, după ce a primit un apel de la consulatul francez, dar după aceea nu l-a mai văzut și nu a mai auzit despre el.

„Am primit o scrisoare în 2010 în care mi se spunea că Nicholas a fost internat în spital în Franța. Până atunci dispăruse de ceva vreme”, mai spune femeia.

Ea și soțul ei au plecat să-l viziteze atunci și au încercau să-l aducă înapoi în Marea Britanie, dar în acest proces, el a dispărut din nou.

„L-am așteptat să vină acasă, dar nu a mai dat niciun semn. Când l-am vizitat în Franța, i-am cumpărat niște pantofi și chestii de genul ăsta, ca să poată avea haine cu care să călătorească înapoi spre casă”, a adăugat ea.

Dar Nicholas nu a ajuns niciodată acasă și asta a fost ultima dată când familia a mai avut vești despre el, până acum, când consulatul britanic a luat legătura cu familia pentru a-i anunța că băiatul este din nou spitalizat și au confirmat că este în viață.

„Am vorbit cu el la telefon. Arată sănătos. L-am întrebat: „Vii acasă, Nikky?” Și el a spus: „Da”. Nu îmi pot imagina prin ce a trecut. Trebuie doar să-l duc acasă. Încă nu-mi fac speranțe până nu-l aduc acasă. Sper să pot ajunge în Franța cu fiica mea ca să-l pot vedea”, mai psune Joyce.

Purtătorul de cuvânt al Oficiului pentru Externe, Commonwealth și Dezvoltare a declarat: „Sprijinim un britanic în Franța și oferim asistență familiei. Suntem în contact cu autoritățile locale”.