Înalt oficial american, forțat să-și întrerupă deplasarea spre conferința de Securitate din Germania. Avionul în care se afla s-a defectat în zbor
Secretarul de stat american Marco Rubio a fost nevoit să își întrerupă călătoria spre Germania joi, după ce avionul său a suferit o defecțiune mecanică, informează AFP, citând Departamentul de Stat.
Rubio urma să participe vineri la Conferința internațională de securitate de la Munchen, iar ulterior să efectueze un turneu diplomatic în Orientul Mijlociu. Însă aeronava sa a fost forțată să revină brusc la baza aeriană Andrews, situată la periferia Washingtonului.
„Avionul în care se află secretarul Rubio a întâmpinat o problemă mecanică”, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce.
„Avionul a făcut cale întoarsă și revine la baza aeriană Andrews. Secretarul de stat intenționează să-și continue călătoria în Germania și Orientul Mijlociu cu un alt avion”, a precizat aceasta.
Rubio urmează să ajungă la Munchen, unde se va alătura vicepreședintelui J.D. Vance la o reuniune cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Ulterior, el este așteptat în Israel, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, în cadrul unui turneu diplomatic.
Vicepreședintele american JD Vance a avertizat Rusia că Statele Unite ar putea impune noi sancțiuni și chiar lua măsuri militare dacă Moscova nu acceptă un acord care să garanteze independența Ucrainei.
„Există instrumente economice de influență, există, desigur, instrumente militare de influență pe care SUA le-ar putea folosi împotriva lui Putin”, a declarat Vance.
Problemele mecanice ale aeronavelor utilizate de oficialii de rang înalt ai Departamentului de Stat nu sunt o raritate, acestea fiind considerate uzate și având nevoie de modernizare.