Incendiu la un liceu din Sibiu. Peste 200 de elevi şi profesori au fost evacuați din clădire

Publicat: 01 03. 2022, 17:30
FOTO - ISU Sibiu

Un incendiu a izbucnit, marţi după-amiază, într-un liceu din judeţul Sibiu, iar peste 200 de elevi şi dascăli au fost evacuați din clădire.

Pompierii din Dumbrăveni, judeţul Sibiu, au intervenit la stingerea incendiului, izbucnit la panoul electric principal al Liceului „Timotei Cipariu” Dumbrăveni.

În total, au ieşit din clădire, preventiv, aproximativ 180 de elevi şi 26 de cadre didactice şi personal auxiliar, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu.

O fată de 15 ani a suferit un atac de panică și a primit asistenţă medicală, dar a refuzat transportul la spital. Incendiul, care degaja un fum dens, a fost lichidat imediat de pompierii sosiți la fața locului.

FOTO – ISU Sibiu