Incendiu puternic în județul Alba. Flăcările s-ar putea extinde | VIDEO

Publicat: 19 07. 2022, 18:04

This browser does not support the video element.

Un incendiu puternic a izbucnit marți în municipiul Aiud din județul Alba, la ieșirea din oraș spre Teiuș.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, un utilaj agricol ar fi luat foc, iar incendiul s-ar putea propaga la baloții de fân din apropiere.

Misiunea de stingere este îngreunată de vântul puternic, care întețește focul.

„Detașamentul de pompieri Aiud intervine pentru localizarea și stingerea unui incendiu în mun.Aiud (la ieșirea din Aiud către Teiuș).

Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la un utilaj agricol(balotieră), cu risc de propagare la baloții de fân. Forțe alocate: 2 ASAS.

Incendiul se manifestă violent din cauza vântului puternic, cu flacără vizibilă și degajare de fum. La momentul de față se lucrează la limitarea propagării acestuia. Forțele de intervenție au fost suplimentate 1 ASAS (Detașamentul Aiud) și 1 ASAS (Detașamentul Alba Iulia)”, informează ISU Alba.