De ce planul lui Trump de a dezlănțui „Mama tuturor bombelor” ar putea eșua în Iran, în ciuda puterii sale uriașe de distrugere

Discuțiile militare iau în considerare utilizarea bombei MOAB împotriva instalațiilor nucleare și a țintelor militare din Iran. Cu toate acestea, eficiența bombei MOAB este limitată împotriva obiectivelor aflate la mare adâncime și protejate de beton armat. Analiștii subliniază că bomba penetrantă GBU-57 este mai potrivită pentru astfel de instalații subterane, care necesită arme specializate pentru a fi lovite eficient. Deși MOAB are un puternic impact psihologic, utilitatea sa militară împotriva țintelor fortificate este discutabilă, conform Times of India.

„Mama tuturor bombelor” are un nume, o greutate și o forță explozivă. Ceea ce s-ar putea să nu aibă este instrumentul potrivit pentru misiunea pe care Statele Unite vor să o îndeplinească.

ULTIMA ORĂ A 19-a noapte de proteste în fața Arestului Central, unde este închis Călin Georgescu. Susținătorii scandează „Nu cedăm!” și „Nicușor, trădător!”

21:46

REACȚIE Miruță spune că cele 2 drone doborâte la interval de 3 minute, deasupra Mării Negre, ar fi noile aparate de zbor dezvoltate de Rusia: „Zburau cu 450 km/h. Drone cu turbo-reacție”

21:40

 Loading ...

Relatările despre posibilele discuții ale SUA privind utilizarea bombei GBU-43/B Massive Ordnance Air Blast (MOAB) împotriva Iranului au readus în atenție această bombă convențională de mari dimensiuni. Cântărind puțin sub 10.000 kg, aceasta a fost folosită pentru prima dată în luptă în aprilie 2017, împotriva unui complex de tuneluri al grupării Statul Islamic din Afganistan, producând imagini care i-au consolidat reputația înfricoșătoare.

Însă cele mai importante instalații nucleare și militare ale Iranului nu sunt ținte vulnerabile, expuse la suprafață. Multe sunt îngropate sub munți sau protejate de beton armat. Iar MOAB, în ciuda puterii sale explozive uriașe, este o armă care detonează în aer, nu o bombă special concepută pentru distrugerea buncărelor.

De ce MOAB ar putea eșua împotriva instalațiilor subterane

Cu alte cuvinte, o explozie spectaculoasă nu înseamnă neapărat o lovitură reușită. Împotriva infrastructurii iraniene aflate la mare adâncime, cel mai mare atu al bombei s-ar putea dovedi, de asemenea, cea mai mare limitare a sa.

Problema principală ține de modul în care a fost proiectată MOAB. Spre deosebire de bombele penetrante, care străbat solul, betonul și roca înainte de a detona, MOAB este o armă care explodează în aer, deasupra suprafeței, răspândind o undă puternică de suprapresiune pe o suprafață extinsă.

Acest lucru o face eficientă împotriva personalului militar și a structurilor expuse, a infrastructurii slab protejate, a intrărilor în peșteri și a pozițiilor militare aflate la suprafață. Însă o mare parte din energia sa se disipă pe orizontală, nu în jos. În timp ce structurile de la suprafață pot fi rase de pe fața pământului, complexele subterane puternic fortificate au șanse mult mai mari să supraviețuiască, scrie sursa citată anterior.

Cele mai importante obiective ale Iranului nu se află în clădiri vulnerabile, construite la suprafață. Multe sunt ascunse sub munți și protejate de beton armat, ceea ce înseamnă că puterea explozivă a bombei MOAB s-ar putea să nu se traducă în capacitatea de a distruge țintele care contează cel mai mult.

„Un atac american cu o bombă MOAB ar putea să nu reușească să anihileze sau să distrugă complet o țintă din mai multe motive structurale, tehnice și operaționale esențiale, precum incapacitatea de a penetra terenul, în special în zonele muntoase, unde ușile masive pot absorbi efectul exploziei, precum și faptul că raza letală a suprapresiunii generate de bombă ar putea fi limitată la o zonă restrânsă”, a declarat Lt. gen. KR Rao (în rezervă), fost director general al artileriei.

Apărarea subterană a Iranului

Programul nuclear al Iranului ilustrează această provocare. Încă de la începutul anilor 2000, strategii iranieni au anticipat că instalațiile esențiale ar putea fi vizate de atacuri aeriene americane sau israeliene. Ca urmare, au pus un accent considerabil pe construcțiile subterane și pe consolidarea acestora.

Instalațiile de îmbogățire a uraniului de la Natanz includ secțiuni subterane despre care se relatează că sunt protejate de straturi groase de beton și se află la aproximativ 40–50 de metri sub suprafață.

Imaginile din satelit și analizele bazate pe surse deschise au indicat, de asemenea, existența unor rețele extinse de tuneluri în munții din apropierea amplasamentului. Analiștii estimează că unele secțiuni s-ar putea afla și mai adânc în rocă. Astfel de adâncimi reprezintă o provocare chiar și pentru armele specializate în distrugerea buncărelor.

O armă concepută pentru a genera o undă de șoc deasupra suprafeței ar avea șanse reduse să distrugă aceste instalații, deoarece roca munților absoarbe și dispersează undele de șoc.

Doctrina militară mai amplă a Iranului consolidează această strategie. În ultimele două decenii, Teheranul a făcut publice informații despre depozite subterane de rachete, rețele de tuneluri, centre de comandă protejate, instalații pentru drone și spații de depozitare fortificate.

Iranul își ascunde instalațiile nucleare sub munți

Aceste rețele de tuneluri reprezintă un răspuns direct la superioritatea aeriană convențională a Statelor Unite și a Israelului. Prin dispersarea obiectivelor esențiale sub munți și în numeroase locații, Iranul a încercat să reducă eficiența campaniilor de atacuri de precizie. Ideea este că, chiar și pentru un adversar care controlează spațiul aerian, ar fi extrem de dificil să distrugă fiecare instalație subterană esențială.

MOAB nu schimbă această situație, deoarece nu a fost concepută niciodată pentru a distruge, la scară largă, infrastructura aflată la mare adâncime. Și Coreea de Nord a construit tuneluri sub munți pentru a-și proteja infrastructura militară esențială.

Munții complică și mai mult misiunea. În timp ce undele de șoc se propagă liber pe teren deschis, barierele naturale pot absorbi, redirecționa și dispersa energia unei explozii. Chiar și o armă cu puterea explozivă a bombei MOAB ar întâmpina dificultăți în fața instalațiilor ascunse în interiorul formațiunilor muntoase sau în spatele acestora.

Avionul care transportă MOAB se confruntă cu propriile riscuri

Factorii operaționali reprezintă, de asemenea, un dezavantaj pentru această bombă. Spre deosebire de numeroasele muniții ghidate cu precizie, care pot fi transportate de avioane de vânătoare sau bombardiere stealth, MOAB trebuie lansată de pe un avion de transport MC-130 modificat special.

Avioanele de transport au șanse mult mai mici de a supraviețui în spațiul aerian contestat decât bombardierele stealth. Înainte ca o bombă MOAB să poată fi folosită împotriva unei ținte strategice din Iran, forțele americane ar trebui probabil să neutralizeze o mare parte din rețeaua iraniană de apărare antiaeriană și să obțină superioritatea aeriană. Acest lucru ar presupune, în sine, o campanie militară de amploare.

Asigurarea controlului asupra spațiului aerian ar necesita timp. Odată obținută superioritatea aeriană, planificatorii ar avea la dispoziție o gamă mai largă de opțiuni de atac și ar prefera, cel mai probabil, arme mai potrivite pentru țintele subterane fortificate.

De ce bomba GBU-57 este mai potrivită pentru ținte subterane

Bomba penetrantă GBU-57 Massive Ordnance Penetrator oferă un contrast clar față de MOAB. Aceasta a fost dezvoltată pentru a ataca instalații aflate la mare adâncime, pe care bombele convenționale nu le pot distruge în mod fiabil.

În timp ce MOAB se bazează pe efectul exploziei, GBU-57 are o carcasă întărită, concepută să penetreze straturi de rocă și beton armat înainte de a detona. Bombardierele americane B-2 au folosit această bombă împotriva unor obiective nucleare iraniene în iunie 2025.

Discuțiile privind atacarea instalațiilor subterane fortificate s-au concentrat pe armele penetrante, nu pe munițiile de mari dimensiuni care explodează în aer. Raționamentul urmează un principiu militar de bază: ținta determină alegerea armei.

Împotriva peșterilor, tranșeelor și pozițiilor expuse, MOAB poate fi eficientă. Împotriva instalațiilor nucleare aflate la mare adâncime și protejate de munți, armele penetrante sunt mult mai potrivite.

Impactul psihologic ar putea depăși câștigurile militare

Reputația bombei MOAB ar putea fi disproporționată în raport cu utilitatea sa militară practică. Arma este concepută nu doar pentru a distruge anumite ținte, ci și pentru a intimida.

Dacă instalațiile esențiale ale Iranului ar supraviețui unui atac în care ar fi folosită una dintre cele mai puternice arme convenționale ale Americii, regimul iranian ar putea prezenta acest lucru drept o victorie propagandistică. Supraviețuirea unui astfel de atac i-ar permite Teheranului să susțină că investițiile sale în apărarea subterană au fost justificate, relatează Times of India.

În loc să demonstreze puterea covârșitoare a Statelor Unite, un atac nereușit împotriva instalațiilor fortificate ar putea consolida percepția asupra rezistenței Iranului.

Escaladarea conflictului reprezintă un alt motiv de îngrijorare. Orice operațiune împotriva Iranului s-ar desfășura într-un context care implică rute comerciale maritime, infrastructură energetică, rețele de grupări aliate și forțe de rachete. Dacă un atac cu MOAB nu și-ar distruge ținta, Statele Unite s-ar putea confrunta în continuare cu represalii serioase din partea Iranului și a partenerilor săi. 

O armă puternică, dar nepotrivită pentru țintele Iranului

Limitările bombei MOAB în cazul Iranului se reduc la o nepotrivire între armă și țintele vizate. Aceasta a fost construită pentru a produce efecte devastatoare ale exploziei în zone expuse, pentru a distruge complexe de peșteri și pentru a șoca adversarul.

Infrastructura strategică a Iranului a fost adaptată pentru a rezista tocmai acestor tipuri de amenințări convenționale, prin construcții subterane adânci, relief muntos, instalații fortificate, rețele dispersate și sisteme extinse de tuneluri.

MOAB ar putea provoca daune semnificative anumitor ținte de la suprafață, dar probabil ar întâmpina dificultăți în neutralizarea celor mai importante instalații nucleare și militare ale Iranului. Armele specializate în distrugerea buncărelor și campaniile aeriene de amploare oferă opțiuni mai credibile pentru astfel de ținte.