Incendiu puternic la un restaurant de pe Șoseaua Colentina. Șapte persoane au fost evacuate din cauza fumului dens

Publicat: 31 05. 2026, 08:40
Actualizat: 31 05. 2026, 08:48
FOTO - Caracter ilustrativ

Un incendiu de proporții a izbucnit la un restaurant din Sectorul 2 al Capitalei. Flăcările s-au extins rapid la două magazii aflate în apropiere, iar autoritățile au intervenit cu numeroase echipaje pentru limitarea și stingerea focului.

Flăcările au cuprins restaurantul și două anexe

Incendiul a fost semnalat în jurul orei 04:00, la o terasă situată în zona Colentina. Potrivit primelor informații, în momentul izbucnirii focului nu se aflau persoane în interiorul restaurantului.

Flăcările s-au propagat rapid și au afectat o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, cuprinzând și două magazii din apropiere.

Șapte persoane au fost evacuate

Din cauza fumului dens degajat de incendiu, autoritățile au decis evacuarea a șapte persoane dintr-un bloc aflat în vecinătatea restaurantului.

O persoană despre care martorii spun că ar fi proprietarul localului a suferit un atac de panică, însă a refuzat transportul la spital, potrivit Observator.

Pentru stingerea incendiului au intervenit 11 autospeciale cu apă și spumă, o autospecială de salvare de la înălțime, un echipaj de descarcerare și o ambulanță SMURD.

Traficul în zonă a fost afectat temporar pe durata intervenției, iar autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care a izbucnit incendiul.