INSECTA care a speriat toată Europa. E printre cele mai distructive specii cunoscute

Publicat: 12 09. 2023, 12:26
Insecta care a speriat toată Europa. E printre cele mai distructive specii cunoscute / Sursa FOTO: pixnio.com

Pentru unii, o banală insectă, dar pentru specialiști, un pericol care trebuie luat în seamă. Este alertă în lumea biologilor după ce vestea că Europa ar putea fi invadată de această specie s-a răspândit cu rapiditate.

Se pare că totul ar porni de la încălzirea globală, după cum scrie The Guardian.

Cât de periculoasă este furnica roșie de foc

Semnalul de alarmă provine din Italia, acolo unde s-a stabilit o specie invazivă de furnici și care amenință să se răspândească peste tot, până în Marea Britanie.

Deja în Sicilia au fost identificate 88 de cuiburi de furnici roșii de foc.

Se știe despre ele că sunt printre cele mai distructive specii invazive. Furnica poate forma în cel mai scurt timp „super-colonii” cu mai multe regine. Aceste colonii se hrănesc cu nevertebrate, vertebrate și plante. În goana lor după mâncare, depășesc furnicile indigene, insectele și ierbivorele native.

Furnica roșie de foc este a cincea cea mai costisitoare specie invazivă din lume. O întâlnim în toată America de Sud, dar și în Mexic, SUA, Caraibe și Australia.

Anual, pagubele provocate de această furnică însumează 6 miliarde de dolari. Ca să combată dezvoltarea coloniilor de furnici roșii de foc, Australia a alocat 400 de milioane de dolari!

Un studiu publicat recent în Current Biology relevă că au fost descoperite 88 de cuiburi de furnici roșii de foc pe 5 hectare de teren în apropierea orașului Siracuza, din Sicilia.

Din primele cercetări, se pare că furnicile ar proveni din China sau SUA.

Roger Vila, cercetător la Institutul de Biologie Evoluționistă „Butterfly Diversity and Evolution Lab”, a condus studiul. Iată ce semnal de alarmă trage: „Eforturile coordonate pentru detectarea timpurie și răspunsul rapid în regiune sunt esențiale pentru a gestiona cu succes această nouă amenințare înainte să se răspândească necontrolat”.

ONG-ul Buglife arată că speciile de furnici invazive se răspândesc cu ușurință prin solul folosit la cultivarea plantelor aduse din Marea Britanie. În consecință, s-a cerut autorităților de la Roma să interzică importul de pământ britanic.

Uniunea Europeană a interzis importul de sol din Marea Britanie, dar Regatul Unit nu a luat aceeași măsură.

Este o ușă deschisă pentru speciile non-indigene care locuiesc în sol. Există o îngrijorare larg răspândită cu privire la aceste specii de furnici invazive non-indigene, dintre care aceasta este una dintre puținele care sunt pe punctul de a ajunge în EuropaPutem face ceva pentru a le opri sosirea, dar odată ce o specie de furnici invazive este aici, va fi foarte greu de eradicat. Furnicile sunt renumite pentru că se pot răspândi rapid”, a declarat David Smith, de la Buglife.

Se știe că furnica roșie de foc este o insectă iubitoare de căldură, dar în actualele condiții climatologice din Europa cam jumătate din zonele urbane ar fi gazde potrivite pentru „super-colonii”.