Întrevedere Oana Țoiu – Annalena Baerbock, președinta celei de-a 80-a Adunări Generale a ONU. Care sunt provocările globale stringente

Publicat: 27 09. 2025, 20:44
Actualizat: 27 09. 2025, 20:49

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a avut o întrevedere cu Annalena Baerbock, președinta celei de-a 80-a Adunări Generale a ONU. În cadrul discuțiilor au fost abordate principalele provocări globale și rolul organizației în gestionarea acestora.

În discuții, șefa diplomației române a subliniat angajamentul României pentru menținerea păcii și securității internaționale, promovarea drepturilor omului, dezvoltarea durabilă, cooperarea în domeniul digital și necesitatea reformei ONU, se arată într-un comunicat al ministerului, sâmbătă.

Totodată, Oana Țoiu a exprimat sprijinul României pentru prioritățile și viziunea Annalenei Baerbock pe parcursul mandatului său.

Președinta Adunării Generale a apreciat implicarea constantă a României în susținerea valorilor fundamentale ale ONU și a evidențiat contribuțiile țării noastre la consolidarea ordinii internaționale bazate pe reguli și la apărarea principiilor democratice, se mai arată în comunicat.

Recomandarea autorului: Mult zgomot pentru nimic. USR o laudă pe Țoiu că muncește și că respectă fișa postului de ministru