Doi români au vandalizat și apoi au URINAT pe mormântul unui copil de 4 ani, în Italia. Au transmis totul pe Facebook / Motivul gestului atroce

Publicat: 19 01. 2024, 14:20
Actualizat: 19 01. 2024, 18:57
Foto caracter ilustrativ

Caz halucinant în Italia. Doi români au vandalizat și apoi au urinat pe mormântul unui copil de 4 ani. Mai multe decât atât, ei au transmis totul pe Facebook.

Incidentul datează din 2020. Cei doi bărbați au distrus mormântul unui băiețel de 4 ani care murise cu ceva timp în urmă pentru a se răzbuna pe tatăl micuțului.

Cei doi bărbați – unul de 36 de ani și unul de 46 de ani – au ajuns în fața judecătorilor pentru gestul lor. Ei au fost condamnați de Tribunalul din Modena la câte 1 ani și 3 luni de închisoare.

Odată ajunși la fața locului, unul dintre cei doi bărbați a dat la o parte florile de pe piatra funerară și a distrus crucea, ajungând chiar să urineze pe mormânt. Între timp, partenerul său a filmat totul într-un stream live transmis pe Facebook. Românii l-ar fi învinovățit pe tatăl băieţelului că ar fi raportat la poliţie implicarea lor într-un atac asupra unui transport de valori, conform SpyNews.it.

Parchetul a deschis o anchetă. Clipurile descărcate de pe Facebook au fost decisive

Tatăl copilului, un bărbat de 39 de ani, a descoperit pe internet ce s-a întâmplat la mormântul fiului său, iar în ciuda șocului, a reușit totuși să descarce toate cele trei videoclipuri care fuseseră postate pe Facebook.

Conform sursei citate, tocmai datorită acelor filmulețe în care apar cei doi români, judecătorii au avut probe incontestabile care să ateste vinovăția celor doi.

De altfel, Parchetul Modena, în urma plângerii tatălui, a deschis o anchetă care, după doi ani, a dus la condamnarea celor doi bărbați. Judecătorul a mai dispus ca românii să-i plătească daune morale tatăl copilului în valoare de 8.000 de euro.